Filmul românesc de actualitate – Ilustrate cu flori de câmp

Începând doar cu o examinare atentă a revistei Cinema, relansată în anul 1963 de către Consiliul Culturii și Educației Socialiste, având ca redactor șef pe Ecaterina Oproiu, este evident faptul că, în epocă, exista o cerere tot mai mare pentru filmele de actualitate. De la titluri de articole precum „Pledoarie pentru actualitate”[1], „Actualitatea actualității cinematografice”[2] sau „Cât de actuală este actualitatea filmelor noastre”[3], acestea devin cea de-a doua mare direcție în filmul românesc, după epopeea națională.  Tot în revista Cinema, într-un interviu acordat de Eugen Mandric, directorul general al Studioului „București”, se observă obiectivul principal al producțiilor cinematografice. „Ne interesează contemporaneitatea, cu atât mai mult cu cât cinematografia a participat, dintre toate artele, în cea mai mare măsură la dezbaterea ei. Vrem să punem și să răspundem pe ecrane la întrebări despre viața imediată a României socialiste”.[4]

La finalul unui deceniu în care s-a sesizat o lipsă a filmelor de propagandă, în care au primat filmele comerciale, în 1968 are loc ședința Comitetului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român în care se discută problema cinematografiei. Așa cum sintetizează Cristian Tudor Popescu, una dintre concluziile ședinței este „utilizarea, alături de filmul istoric de mare montare și de ecranizări, a filmului politic de actualitate, care să ia în piept problemele reale și importante ale construcției socialismului”.[5]

Regimul a insistat pe filmul de actualitate toată perioada ceaușistă fiindcă acesta avea menirea de a prezenta o lume socialistă ideală, care punea accentul pe educația tinerilor și pe oferirea unor modele de conduită morală. Marile teme variau în funcție de deceniu și de politica dusă de Nicolae Ceaușescu. Cu toate acestea, producțiile specifice erau filmele cu ingineri (Zile fierbinți), cele care promovau anticitadismului (Toamna bobocilor) și anti-intelectualismului (Diminețile unui băiat cuminte), sau în care apăreau plecarea în străinătate ca un loc al pierzaniei (Trecătoarele iubiri) sau avortul clandestin cu final tragic (Ilustrate cu flori de câmp)

Cazul Ilustrate cu flori de câmp (1975)

Regizorul Andrei Blaier s-a remarcat cu Diminețile unui băiat cuminte, film apreciat de critică, dar care era și corect din punct de vedere politic. Având ca personaj principal pe Vive, un tânăr care ratează intrarea la facultate și care își găsește menirea în viață lucrând pe un șantier, filmul lui Blaier este văzut ca o examinare a unor „virtuți spirituale ale tinerei generații”[6], cu personaje care pleacă pe șantier „ca să cunoască pulsul unei alte vieți, simțind poate că acasă el devenea tot mai slab, mai lipsit de vitalitate.”[7]

ilustrate-cu-flori-de-camp-13-11Următorul film ca importanță din cariera lui Blaier este Ilustrate cu flori de câmp. Regizorul, considerat un cineast al actualității, respectă aspectul moralizator al filmelor de acest tip, „apropiindu-se de fapte cotidiene cu mai mare impact social, vădind un acut simț civic, cetățenesc.”[8] Având ca subiect drama și conflictul moral a două tinere, una care face un avort și cealaltă care se simte complice, este important de remarcat faptul că acest film apare în contextul valabilității Decretului 770 din 1966, care interzicea avortul. Chiar și în istoriile filmului românesc, analiza și caracterizarea personajelor nu diferă față de cele din cronicile laudative din perioada comunistă. Astfel, Călin Căliman scrie că „Experiența tragică de viață pe care o parcurge tânăra eroină este rezultanta unor practici și mentalități anacronice, reflexul unei atitudini de dispreț și de sfidare față de valorile morale.”[9] Totodată, se observă o tratare în cheie realistă a subiectului și o așa-zisă lipsă de patetism sau melodramă, dar aceste aspecte sunt de fapt vizibile cel mai mult în interacțiunea dintre cele două fete, fără să existe nimic realist în ceea ce privește dialogul sau chiar jocul actoricesc.

La o vizionare atentă, aspectul ideologic al filmului transpare cu ușurință. Pornind de la un scenariu tezist, mesajul filmului este în concordanță cu decretul din 1966, fără să existe o abordare critică a subiectului. Avem o tânără care face un avort, fiindcă a rămas însărcinată cu un bărbat căsătorit, viața acesteia încheindu-se brusc cu o moarte violentă. Nici celelalte personaje nu sunt mai prejos, cele două moașe fiind lipsite de scrupule, interesate doar de aspectul financiar, iar cealaltă tânără, Irina,  se simte vinovată că nu a putut împiedica tragedia. Chiar dacă ea nu a participat în mod activ la producerea avortului, sentimentele de remușcare că a tăcut și nu a făcut nimic o împing spre sinucidere. Filmul are o concluzie moralizatoare, în care un avort distruge nu atât viața femeii care vrea să-și întrerupă sarcina, cât și a celor din jur, care sunt nevinovați.

Receptarea critică la momentul lansării filmului este una laudativă. O cronică la Ilustrate cu flori de câmp are ca subitlu „Bucuriile tinereții, îndatoririle tinereții, tineri, un nou film despre voi.” Astfel este stabilit publicul țintă și rolul educativ al cinemaului. Se pune accentul pe aspectul moralizator și pe impactul pe care ar trebui să-l aibă un asemenea subiect: „Ilustrate cu flori de câmp ne spune calm, fără furie, cât de absenți, cât de orbi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru putem încă, din păcate, să fim.”[10] Poziția regizorului este din nou ilustrativă pentru mesajul filmului, menționând de la început că este o dramă etică: „E povestea pașilor greșiți ai unei fete, care greșește din prea multă dragoste. Un sfârșit tragic la o vârstă când viața abia începe, cu ecouri profunde într-o altă poveste de dragoste care n-ar fi trebuit să se sfârșească, ci să continue fericit. Totul pe fundalul unei nunți, văzută desigur, ca un ritual al dragostei.”[11] Acel desigur, din declarațiile regizorului, arată că este de la sine înțeles care sunt adevăratele valori, iar căsătoria este un exemplu pozitiv de decizie pe care trebuie să o ia niște tineri cu adevărat serioși.

 Ilustrate cu flori de câmp este un film care își propune să radiografieze realitatea, conturând de fapt una falsă. Lumea lui Blaier și în general cea pe care o regăsim în filmele de actualitate este una ideală, pură, cu oameni care muncesc și doar uneori intervine ceva care destabilizează ordinea. Un film precum cel al lui Blaier trebuie să se încheie nefericit fiindcă este menit să ofere o lecție tuturor celor care cred că pot avea un control asupra vieții lor.


 

[1] Cinema, nr.12/ 1965, pag. 11

[2] Cinema, nr.12/1963, pag. 18

[3] Cinema, nr11/1972, pag. 22-25

[4] Cinema nr 11/1965, pag. 1-2

[5] Cristian Tudor Popescu, Filmul surd în România mută, Editura Polirom, Iași, 2011,  pag 130

[6] Cinema nr. 1/67, pag 11

[7] Ibidem, pag 8

[8] Călin Căliman, Istoria filmului românesc, Editura Contemporanul, București, 2011,  pag. 307

[9] Ibidem

[10] Cinema, nr, 2/1975, pag. 24

[11] Cinema, nr. 6/1974, pag. 6