Aurora – vestitoarea întunericului

Un articol de Ioana Cozma

Cristi Puiu a debutat în 2001 ca regizor cu filmul Marfa și banii. După acesta, a continuat cu un film de scurt-metraj, intitulat Un cartuș de Kent și un pachet de cafea în 2004. Al doilea său film de lung-metraj este Moartea domnului Lăzărescu (2005), film ce face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de Cristi Puiu. Filmul a obținut numeroase premii precum și celelalte filme ale sale. În 2010 a regizat și lung-metrajul de ficțiune, Aurora. Alături de Răzvan Rădulescu, Cristi Puiu a lucrat drept co-scenarist la filmele sale de lung-metraj.

Unul dintre cele mai importante filme din filmografia lui Cristi Puiu este Aurora în care acesta este regizor, scenarist și actor principal. Conform spuselor regizorului, Aurora este un film personal, extrem de greu, etapa financiară fiind un fel de cruciadă în căutarea banilor. Scenariul filmului a fost scris doar de către Cristi Puiu, după o durată de doi ani de zile de documentare și de prospecții.

Filmul  este considerat de regizor ca un răspuns la filmul omonim al lui F.W. Murnau. „Propunerea pe care o face Murnau are legătură cu iubirea. Dar dacă lucrurile se întâmplă altfel, tot despre iubire este vorba?” susține Cristi Puiu. Obsedat de moarte, pasionat de viață și un îndrăgostit de film, acesta dorește să arate după Moartea domnului Lăzărescu, povestea omului care moare și o poveste a unuia ce omoară. Aurora reușește să reconstruiască portretul unui tip de criminal. Puiu prezintă filmul ca făcând parte din seria acelor povești de la periferia Bucureștiului și, pe lângă acest fapt, el inserează personaje ce au apărut în Moartea domnului Lăzărescu, cum sunt: amanta personajului principal, Viorel, doctorița Gina (Clara Vodă) și asistenta Mioara (Luminița Gheorghiu). Sursele de inspirație ale regizorului au fost cărți cunoscute precum Crimă și pedeapsă a lui Dostoievski, Tunelul  lui Ernesto Sabato și  Străinul lui Albert Camus. Filmul este construit fără a reda prea multe spectatorului, pelicula „povestindu-se singură.”

Regizorul a debutat ca actor în filmul său iar scenariul filmului a fost adaptat după propria personalitate. În timpul pregătirii filmului, povestește acesta, avea o privire de om obsedat, fapt ce l-a ajutat în interpretarea rolului sau, propunerea fiind făcută de către actrița Clara Vodă.

Aurora  este un film  sumbru, ce creează un orizont larg de așteptare al publicului. Întreg universul creat este unul morbid, ce prezintă o lume așa cum este ea de fapt, fără ascunzișuri. Goliciunea prezentată este una de periferie. Personajul principal al filmului, inginerul Viorel de la Uzina de utilaj greu pentru industria chimică și petrochimică din București,  pe întreg parcursul filmului pare dezorientat și într-o căutare continuă.  Merge pe drumuri, printre căi ferate și remorci abandonate pe terenul viran dintre casele Chitilei, pândește o femeie cu doi copii, străbate camerele apartamentului său pline de igrasie, dezordine și cu bucătăria murdară. În întreaga sa observație, este de fiecare dată abătut și îngândurat. Merge la o fabrică de unde își recuperează două percutoare artizanale pentru arma de vânătoare ce o deține și banii de la un coleg ce îl tot amâna. Întreg peisajul din jurul acestuia este unul peste care timpul și-a pus amprenta. Pereții fabricii sunt învechiți, hârtiile sale de pe birou sunt galbene și prăfuite. Fiecare acțiune intră în sfera naturalului, astfel evidențiindu-se realismul. Se poate observa faptul că atmosfera pregătește terenul spre degradarea umană. Spectatorul își pune semne de întrebare cu privire la condiția protagonistului: ce face, care sunt preocupările lui, de ce a ales să facă asta și care este cauza. Rând pe rând indiciile sunt plasate într-un ritm lent dar nu întârzie să apară. Acestea sunt inserate în momentele în care liniștea devine apăsătoare și astfel spectatorul le poate observa. Cristi Puiu surprinde spectatorul, lăsându-l să își imagineze până la un anumit punct diverse ipoteze apoi oferindu-i răsturnări de situație și evoluția întâmplărilor luând un drum neașteptat. Palparea unei zone dureroase și intime, pastilele, mutarea bunurilor, lipsa unei soții, grija oferită de mamă asupra fiecărui detaliu, inclusiv călcarea cămășilor, testarea armei cu percutoare artizanale sunt parcă piese dintr-un întreg puzzle greu de descifrat. Spectatorul este lăsat să își construiască povestea în avans și să își pună întrebări cu privire la personajul Viorel. Se va sinucide? Care este motivul pentru care face toate aceste lucruri? Care este motivul acestui mister din spatele acțiunilor sale?

Sunt folosite cadrele lungi ce transmit privitorului starea intensă de tensiune. Între secvența de început și cea de final, sunt îndelungi căutări, priviri, suspiciuni și tăceri.

Scena de început este cea care se petrece în bucătărie, o scena casnică în care prin cadre medii având-o în amorsă pe amanta lui Viorel  este prezentată nedumerirea ei vizavi de bunica Scufiței Roșii. Cei doi poartă dialogul cu grijă pentru a nu o trezi pe fetița ce doarme în camera de lângă. Această scenă induce în eroare spectatorul cu privire la o criză a identității femeii și a bărbatului.

 

 

aurora1

Se poate observa lipsa de comunicare a protagonistului în scenele ce urmează. Observator și participant la acțiune, Viorel este surprins în una din secvențe stând la volanul mașinii sale oprite, mâncând un sandviș și observând persoanele de pe stradă ce trec: doi bărbați, dintre care unul în haine preoțești, ce țin de mână două fetițe și două femei tinere ce vin în urma lor.Pornește ștergătoarele pentru a curăța parbrizul de stropii de ploaie și pentru a observa mai clar. Imaginea observată pare una strict normală, firească. Starea transmisă și întreg procesul de gândire al protagonistului fac trimitere către uniunea familiei, către bucurie. Prezența doar a mamei ce se ocupă de ordinea casei, de călcatul cămășilor lui Viorel și lipsa unei soții dar cu două fetițe determină astfel spectatorul să lege anumite conexiuni în mintea sa și să își creeze singur povestea mai departe,  după cum își dorește Puiu. Relația de familie ce se dorea a fi continuată și întreruperea acesteia cauzată de divorț determină aceste schimbări. Valorile familiale sunt cele mai vulnerabile. Comportamentul generat de acesta este unul comun cu cel al depresivilor. Prin cadrele lungi unele uneori aparent lipsite de sens, acumulează tensiune ce o transmite privitorului determinându-l astfel să empatizeze.

Secvența în care Viorel își duce fetița la o vecină este una formată dintr-un joc de planuri. Rând pe rând apar copiii vecinei, bărbatul, cumnatul iar Viorel se strecoară alături de fetița sa într-un mod foarte discret.

Compoziția și mișcarea de camera sunt cele ce au întâietate deoarece camera împrumută perspectiva personajului și îl urmărește dar se și detașează evidențiind spațiul pe care îl cuprinde foarte subtil. Deoarece Cristi Puiu nu este adeptul coincidențelor în film, acesta a selectat cu grijă unghiurile de fuga, traiectoriile personajelor dar și compoziția pentru a nu fi una previzibilă.

Aurora acaparează o întreagă lume a compromisurilor și a ipotezelor ce gravitează în jurul unor subiecte universal valabile precum : dragostea, disperarea, lipsa comunicării, autoironia și crima, toate acestea fiind rezumate într-o replică ce pare a fi explicația întregului film “Lumea din capul nostru, în care suntem sortiţi să rămânem”.

Atât în secvența de la magazin cât și în cea din casa vecinilor directorul de imagine al filmului, Viorel Sergovici, folosește un joc de lumini cu lumina de pe stradă, acest lucru aducând un aer diferit întregilor secvențe.

Evoluția personajelor lui Cristi Puiu este una desscendentă deoarece personajul principal ajunge la dezintegrare socială.

Decorul în care se mișcă acesta este unul specific apartamentelor de la periferia Bucureștiului.

Vestimentația lui Viorel completează tipologia “ inginerului român” din care acesta face parte. Nota de eleganță impusă de funcția sa combinată cu confortul unor haine specifice sezonului în care se desfășoară acțiunea formează un alt capitol  al fișei de personajului.

Machiajul  este unul simplu, folosit doar pentru evidențierea oboselii protagonistului.

Filmul reprezintă un fel de introspecție, o oglindire a privitorului. În povestea lui Viorel se pot regăsi multe dintre persoane. Aurora prezintă relațiile pe care Viorel le are cu ceilalți, care plutesc în jurul său. Fiecare persoană ce trece prin viața lui, cât și prin fața camerei, este pasageră. Fiecare își vede de viața ei și  merge cu capul în jos. Neliniștea lui Viorel, urmele sale din trecut sunt stări ce îl însoțesc în permanență. Spre deosebire de fiecare persoană care trece  prin viața sa, acesta este preocupat de sine. Întreaga sa gândire nu este exprimată, iar fiecare sentiment se desfășoară în interiorul personajului. Mintea acestuia este prinsă între zeci și zeci de gânduri, ce nu se datorează doar eșecurilor personale, ci și de întregi situații care nu îi aparțin. Din acest punct se conturează ideea de moarte. Persoanele devin mecanicizate iar Viorel are propria sa opțiune și alege să nu își trăiască viața în acest mod. Pentru el, dacă viața nu se poate trăi astfel, atunci este moarte. Moartea evidențiată în acest film și crimele comise de acesta pot fi interpretate într-un mod foarte radical.

Invizibilitatea adoptată de personaj este întâlnită și în viața de zi cu zi la persoanele din jurul nostru și al său. Cristi Puiu își omoară personajele fizic, dar întreaga acțiune rămâne de fapt o metaforă a adevăratei crime ce se petrece întâi în mintea lui Viorel, iar apoi în relația cu ceilalți. Principala crimă de care putem fi acuzați Viorel și noi, publicul, este indiferența de orice fel ar fi ea, aceasta fiind adevăratul motiv ce stă la baza acțiunilor negative din jurul nostru. Gestul lui Viorel de a ucide este unul absurd. El decide să elimine.

Scena de final prezintă trei tipuri diferite de politiști ce ascultă nedumeriți până la verificarea crimelor comise de Viorel. Atenția și privirile acestora sunt concentrate asupra lui, însă întrerupte din diverse cauze: mersul la toaletă al unuia dintre politiști, pofta de cafea a celuilalt. Motivele crimei sunt expuse la final si inserate direct.

Adevărata crimă în filmul Aurora este, din perspectiva lui Viorel, cea a întreruperii relației cu soția sa, Amalia, ce se dorea a fi la nesfârșit. Deși planul lui Viorel este dus la bun sfârșit, viitorul se anunță a fi unul întunecat.

Povestea prezentată a omului obișnuit poate fi a oricăruia dintre noi.

“Nu există criminali, doar oameni care ucid.”(C. Puiu)