Aventurile lui Nelly, de la Sibiu la TIFF 2016

Aventurile lui Nelly, în regia lui Dominik Wessely, a avut premiera mondială în data de 29 iunie, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca, în cadrul EducaTIFF. Regizorul  a dorit în mod special ca premiera mondială să aibă loc în România, urmatoarea proiecție având loc la Munchen.

Nellys.Abenteuer.szn2

Întreaga poveste a filmului este bazată pe o întâmplare reală, trăită de co-scenarist, în una dintre vacanțele sale din Mexic, unde fiica sa a fost rapită. Realizarea acestui proiect a durat 10 ani, din care 3 ani au fost dedicați exclusiv scenariului. În urma întâmplării cu fiica sa, co-scenaristul aflat în vacanță în România a propus filmarea acestui film la Sibiu, un alt loc preferat de acesta pentru vacanțe.
Aventurile lui Nelly este un film german, ce prezintă povestea unei fetițe de 13 ani care, în urma venirii cu familia în România, are parte de mai multe peripeții. În urma aflării unei vești, aceasta fuge de lângă părinți și este răpită. Nelly este dusă într-o comunitate de romi și obligată să se conformeze legilor impuse de aceștia. Nelly încearcă mai multe metode de evadare însă de fiecare dată este prinsă. Vacanța pentru Nelly devine una de neuitat, deoarece nu este tocmai cea la care a visat. Aventura întregii familii se sfârșește cu bine, salvatori fiind românii.
La proiecția filmului au fost prezenți actorii principali alături de regizor și producător. Aplauzele publicului au fost furtunoase, iar întreaga echipa a fost primită cu mult drag. În public au fost prezenți la proiecție și copiii rromi din medii defavorizate, alături de asistenții lor sociali și coordonatori.

Un articol de Ioana Cozma