Björk – Vulnicura

După aproape o lună de la lansarea lui, Vulnicura îmi stă în minte ca un gând ce nu vrea nicicum să dispară. Poate sunt mult prea mişcat de intimitatea acestuia sau poate producţia minuţioasă din spatele lui mă face pe mine, ca ascultător, să mă întreb cum poate acest album să creeze o armonie atât de perfect echilibrată între experienţă, emoţie şi stare.

Bjork-Vulnicura1

Vulnicura vine ca un testament al unei relaţii eşuate între Björk şi partenerul ei, Matthew Barney, explorând trei etape: anticiparea despărţirii, momentul despărţirii şi, într-un final, consecinţele acesteia, consecinţe în jurul cărora împăcarea cu acestea şi vindecarea, gravitează. Albumul propune o oarecare întoarcere la temele muzicale prezente în Homogenic şi Vespertine, două dintre cele mai bune albume ale artistei, dar aici aceste teme sunt înfăşurate într-o intimitate mult mai accentuată, atât liric cât şi muzical.

Anticiparea despărţirii se face prin primele trei melodii: Stonemilker, Lionsong şi History of Touches. Încă din primele secunde se poate auzi vioara, mai târziu acompaniată de beat-uri care mai de care mai subtile, pe versuri care cer acel respect emoţional, acea nevoie a iubirii. Stonemilker surprinde o relaţie ce îşi pierde stabilitatea, implorând la o regăsire a punctelor comune. Cei doi se distanţează unul de celălalt, îşi pierd asemănarea ce o aveau. Lionsong presupune, totuşi o speranţă (Maybe he will come out of this/Maybe he won’t/Somehow I’m not bothered either way), dar totodată o nepăsare, se recurge la o regăsire a sinelui, în primul rând, înainte de a se regăsi ca şi cuplu. History of Touches prezintă relaţia în ansamblu, conservată într-un singur moment, într-o singură amintire.

Apoi Black Lake se întâmplă. O melodie ce trece puţin peste 10 minute, aceasta oarecum este plină de acea stare de mâhnire, reproş, fiind un fel de tortură ce persistă şi persistă, de aici şi lungimea melodiei. Ea se întreabă, îşi pune întrebări: Did I love you too much?, îi reproşează: Family was always our sacred mutual mission, which you abandoned. Ea e distrusă emoţional şi îşi pierde toată speranţa. Având o producţie aproape experimentală, vioara fiind acompaniată de beat-uri care nu păstrează un ritm solid, Black Lake e piesa centrală a acestui album.

Consecinţele apar în melodia Family, ce discută impactul ce îl are despărţirea asupra familiei. Cu un sound inspirat în mare parte din darkwave, Family conţine un beat puternic, acompaniat de sunete atmosferice şi vioară. Notget face primii paşi spre o vindecare a sufletului, punând problema pe impactul despărţirii asupra celor doi şi cum cei doi pot trece mai departe. Atom Dance, una dintre cele mai ritmate piese ale albumului, împânzită cu diferite sunete, duce mai departe ideea de vindecare, propune acest dans al atomului, care trebuie să se obişnuiască cu şocul unei despărţiri, şi să îşi găsească o nouă pereche (No one is a lover alone).

Mouth Mantra şi Quicksand nu au de a face cu etapele despărţirii, dar în schimb au de a face cu procesul vindecării. Cea dintâi melodie, aduce în centru operaţia la corzile vocale prin care Bjork a trecut, iar cea de pe urmă, Quicksand, vorbeşte atât de rolul femeii în societate, cât şi despre o vindecare emoţională (When I’m broken I am whole and when I’m whole I am broken).

Vindecarea e tema centrală a acestui album, până şi cuvântul vulnicura însemnând vindecare a rănii. Ceea ce e impresionant e această redare a intimităţii, la nivel muzical, cu ajutorul unor sunete atât de opuse: vioara în opoziţie cu genul electronic. Bjork explorează acel pop baroc care a consacrat-o, dar acum o face într-un fel mult mai diferit. Aproape experimental, dar fără a părea complicat. Deşi majoritatea sunt piese lungi, durata lor nu sperie, deşi ar părea, iar sensibilitatea apare atât de bine, încât aproape e tangibilă. Iar dacă partea muzicală nu ar fi de ajuns să confirme calitatea albumului, atunci versurile cu siguranţă plasează această lucrare printre cele mai bune pe care Bjork le-a făcut. Pline de figuri de stil, de sinceritate, intimitate şi, în special, sensibilitate, înfăşurate într-o pătură a experienţei, acestea reuşesc atât de bine să redea durerea unei despărţiri, fie ea de orice fel, cât şi vindecarea ce urmează.

Vulnicura rămâne un album puternic, care distruge şi vindecă şi prin care Bjork a dovedit încă o dată de ce muzica, o artă atât de abstractă, e cea mai umană modalitate de a exprima sentimentele.

Piese preferate: Stonemilker, Lionsong, Black Lake, Family, Atom Dance, Quicksand.

User Rating: 0.0 (0 votes)
Sending