Familia Baum. O viziune asupra morții

 


După o vizită în America, am rămas cu multe amintiri în bagaj. Una dintre poveștile care mi-au rămas vii în minte vine din estul sudic al Americii, mai exact din North Carolina. Am vizitat aici Outer Banks, zonă de vacanță renumită pentru plajele cu nisip gălbui și apă limpede; un loc în care lumea alege să meargă, în principiu, cu familia pentru relaxare. Am intrat și eu în starea asta de relaxare și am încercat să mă bucur de plajă, soare și de sporturile acvatice. Într-o zi, însă, am ales să îmi beau cafeaua plimbându-mă prin pădurile din jur. Așa am ajuns într-o zonă mai verde ca oricare alta. Chiar acolo, printre copaci, am găsit un cimitir, cimitrul familiei Baum. Pietrele mormintelor erau încă intacte, la fel și literele inscripționate pe ele. Erau acolo toți membrii familiei Baum.

baum-grave

Samuel J. Baum, născut Sept. 6, 1854, decedat Sept. 29, 1860.

Nancy Baum, n. Aug. 6, 1824, d. Oct. 18, 1886.

Jesse E. Baum, n. Oct. 4, 1859, d. Feb. 23, 1927.

Penelope A. Baum, n. Aprilie 8, 1861, d. Oct. 12, 1907.

Jessie James, copil al lui Jesse și Penelope. n. Iunie 20, 1886, d. Iunie 26, 1886.

 

Acest cimitir mi-a atras atenția în mod special. Era ceva diferit, ceva ce nu mai văzusem până acum. Fiecare mormânt avea deasupra lui o scoică. Am început să îmi pun întrebări legate de aceste morminte și de poveștile oamenilor care erau înmormântați acolo. Mi-am început investigația prin a întreba oameni ai locului. Erau puțini care știau, de fapt, povestea acestei familii. Mulți îmi spuneau că își amintesc doar poveștile pe care le-au auzit și ei. Era așa, parcă, o legendă care se transmitea din generație în generație. Mi-au povestit că Familia Baum, era o familie “bine-văzută în societatea acelor timpuri. Erau oameni muncitori, care creșteau propriile animale, iar banii și-i câștigau, în principal, din agricultură. Aveau, însă, ceva aparte; o viață spirituală diferită. Credința lor se baza pe interacțiunea cu natura. Natura era cea care i-a creat, cea care îi găzduiește și cea care îi v-a ocroti atunci când vor muri. Astfel, pe lângă muncă și bucuria de a trăi, o altă misiune pe care o aveau în timpul vieții era tocmai preocuparea pentru momentul final. Credeau că scoica mare și falnică așezată deasupra mormântului, le va facilita relația cu natura, atunci când nu vor mai fi. Aceasta avea rolul de a-i ajuta să comunice cu lumea de afară, precum o portiță din adâncul pământului care aduce aer curat și lăsa vocea spiritului să vorbească. De asemenea, scoica simboliza și conexiunea cu apa, ea aducând spiritului adormit calmul sunetelor oceanului.

Familia Baum era preocupată de acest moment al morții, la fel de preocupată precum de momentele frumoase ale vieții. Alergau peste tot în timpul vieții lor, pentru a găsi cea mai încântătoare scoică, care îi va reprezenta dupa trecerea la eternitate. Viziunea morții era una mai puțin dramatică și dureroasă, era o bucurie. Era o continuitate și un demers natural. O viziune total diferită de cea din spațiul românesc, atât al acelor timpuri cât și al celor prezente. Pe când moartea era văzută ca o celebrare de familia Baum și, în general, de oamenii locului, la noi ea era văzută ca o „babă hâdă şi urâtă şi slabă”. Totuşi, moartea este ceva prin care trece orice fiinţă vie şi, prin urmare, trebuie acceptată. Acest entuziasm al familiei Baum, în special, legat de moarte, mi-a atras atenția într-un mod plăcut. Scoica de pe mormânt reprezintă bucuria și acceptarea unei etape firești.