“La început cel mai stresant era să verific cardul” Interviu cu Oana Mardare si Doru Talos

29663624_1662357973849420_1580657910_nTeen Spirit, Fresh Start, Drama 5 sunt proiecte care au plecat dintr-un singur loc ajungând la adolescenții clujeni, la absolvenții facultăților de Teatru din toată țara, sau la cei pasionați de scris piese de teatru, indiferent de aria profesională. Toate au plecat din teatrul independent Reactor de Creație și experiment din Cluj-Napoca, deschis în urmă cu patru ani. Sunt multe informații și mulți oameni care merită amintiți, însă câteva rânduri sunt insuficiente. Ne vom opri așadar la cei de la care a plecat ideea de a înființa spațiul, Doru Taloș și Oana Mardare.
Đeși e seară, în birou se lucrează. Se crează evenimente online pentru următoarele spectacole și se vorbește una alta despre promovarea petrecerii de aniversare. Concentrarea e la locul ei, iar atmosfera dă de înțeles că mai sunt multe de făcut. Putem Începe? Cei doi își negociază răspunsul din priviri. Da, putem începe.
Adriana Creangă: Cum v-ați hotărât să vă faceți actori?
Oana Mardare: M-am hotărât în clasa a VIII-a. Am fost la Palatul Copiilor,  la Teatru de păpuși, care nu mi-a plăcut atât de mult. Mi-am dat seama că nu-mi place să mânuiesc și am zis că ar fi mai interesant să fac altceva, și am ajuns la cealaltă grupă, care făcea teatru în limba engleză. Și am făcut asta tot liceul. Aveam câte o producție în fiecare an, cu care mergeam în festival. Ăsta era highlightul carierei noastre. Mergeam în Timișoara.  Și după, na, mi s-a părut normal că o să studiez tot asta.
Doru Taloș: Eu m-am hotărât în clasa a XII-a. Nu știam de ce. Pur și simplu mi se părea mie interesant. Dar nu știam prea multe despre teatru sau despre oamenii din lumea asta. Mergeam la teatru în Baia Mare, și făceam și tot felul de glumițe prin liceu, dar în clasa a XII-a când m-am hotărât să vin la Cluj, m-am gândit  „La ce facultate?”, și am zis că Actoria ar fi o idee bună, faină. Am fost foarte spontan.

A. C.: În perioada facultății ce vă vedeați făcând după?
O M: Nimic. Chiar nu mă vedeam făcând nimic și eram foarte speriată de asta.
D. T.: În perioada facultății au fost mai multe etape. Dar voiam să fiu actor, să joc. Asta mă vedeam făcând.
A. C.: Cum v-ați hotărât să vă deschieți propriul teatru independent?
O. M.: Doru s-a hotărât. Eu sunt mai nehotărâtă de obicei. Și nici nu aș îndrăzni să visez chestii prea mari. Da, eram în Spanaia și lucram, mă rog, terminasem și facultatea de acolo și  aveam un an de spectacole independente. Aveam foarte mult de muncă. Era foarte greu, dar eu credeam că asta trebuie să facem. Și Doru a decis într-o zi că nu ar trebui să facem asta și că ar trebui să ne intoarcem în țară și să ne luăm un spațiu. Mi-a zis visul ăsta  și n-am dormit vreo două nopți numai gândidu-mă cât  de stresată aș fi dacă vreo dată aș face așa ceva cu viața mea. Ceea ce s-a și adeverit.
(După ce au absolvit secția de Actorie din cadrul  Faculttății de Teatru și Televiziune, UBB, Doru Taloș și Oana Mardare au urmat masterul la Estudis de Teatro Berty Tovias, Barcelona.)

A. C.: De ce te simți stresată?
O. M.: Acum nu mă mai simt atât de stresată, dar începutul a fost foarte stresant. Responsabilitatea în general e stresantă. Mai ales lucrurile noi. Toate au venit cu un fel de panică apriorică. Dar acum sunt liniștită pentru că lucrurile încep să între  nu neapărat într-o rutină, dar am mai învățat din mers.
A. C.: Care a fost cel mai greu lucru cu care v-ați confruntat?
D. T.: Pentru mine cel mai stresant la început era să verific cardul.  În primul an jumate a fost foarte stresant.
O.M: Era un contra cronometru cumva. Economiile noastre se cam terminau în același timp în care aici lucrurile trebuiau să se țină în picioare, și era cam la risc. Că dacă nu-i un perfect timeing?
D. T.: Da, au fost multe momente în care toate au fost super la limită. Adică bani pentru încă o chirie, sau, nu știu, bani pentru încă doă luni. Au fost multe momente în care nu mai eram cu banii ok și eram la risc. Și tot timpul se întâmpla că la momentul potrivit mai intrau niște bani, sau ceva se întâmpla,  și termenul se prelungea.  De obicei aveam calculat foarte bine ”Ok, suntem save încă șase luni. suntem save încă trei luni. Suntem ok încă o lună. Suntem Ok încă zece zile.”
O. M.: Da. Tot timpul era chestia asta de bine pe o perioadă foarte scurtă și determinată. Măcar acum suntem ok pe un an, ceea ce-i lux. Nu cred că s-a depășit foarte mult condiția asta, dar s-a mai lărgit și e un respiro.
A. C.: În prezent  ce e cel mai dificil în raport cu Reactorul?
D. T.: Acum cel mai dificil lucru e să nu uit de ce m-am apucat să fac chestia asta. Cred că asta-i cel mai greu.
A: C: De ce te simți în pericolul de a uita?
D. T.: Pentru că uiți tot timpul ce faci, de ce faci. E ușor să uiți ce faci, până când…  Adică să găsești motivație cred că-i destul de greu în mecanismul ăsta care-i așa, un tăavălug care tot vine și te împinge,  te împinge.
A. C.: Teen Spirit a plecat și de la nevoia voastră ca adolescenți de a avea o parte din teatru pentru voi? De unde a plecat?
O. M.: Ar fi frumos, dar nu. Deși era foarte mult teatru prost în adolescență. Cel puțin ce vedeam eu. Nu. Onessly, ideea i-a venit lui Cristi Ban. El este în echipa membrilor fondatori. Cumva primii oameni care încercam să punem cap la cap lucrurile, direcțiile. Și el ne-a dat această pistă. I se părea o zonă foarte bună de activat și noi am fost de acord. Cred că a fost unul dintre primele proiecte scrise și depuse spre finanțare, și care realmente a început să capete dimensiune aici. Ceea ce practic a confirmat o intuiție, iar pe noi ne-a încurajat să o cultivăm în continuare.

A. C.: Și rezidențele de la ce au plecat? (Fresh Start și Drama 5)
D. T.: Astea chiar au plecat de la nevoile noastre de imediat după facultate.  Aia ne-a lipsit nouă după terminarea facultății. O Alternativă destul de interesantă pentru cineva care tocmai iese de pe băncile școlii. Și cred că îs puține șanse de angajare în primele șase luni sau chiar în primul an.  Și cred că e cel mai bun moment să experimentezi. Că din moment ce ai intrat în sistem, cred că e tot mai complicat.
O. M.: Mie personal îmi era foarte străin termenul de „rezindență”.  Participasem la  Fabrica de Pensule la o rezidență pe partea de producțiie.  Îmi era strain și acest cuvânt. În perioada aia, cât s-a lucrat acolo, o lună, mă bucuram de faptul că sunt alături de artistul care e creator și îmi dădeam seama ce cadru frumos are. Mi s-a părut o experiență foarte utilă. Și un privilegiu pe care poți să îl ai, să respiri și să te gândești la ce te interesează în realitate fără să fii deconcentrat de alte lucruri. Și am zis că we need that.

A. C.: Cum e să acoperiți mai multe funcții în teatru?
D. T.: Mi se pare că orice teatru independent vine cu… na, nu poți să faci doar un lucru. Toată lumea face de toate.  Se stă la bilete, se și joacă, se face și management de proiect, se stă la bar, se stă la tehnic, se lucrează la scenografie, se conduce mașina când e de mers într-o deplasare. Toată lumea are mai multe funcții. Sau mă rog, noi cautăm oameni  care pot să acopere mai multe funcții pentru că altfel nu e sustenabil. E destul de complicat să susții un spațiu făcând un singur lucru.
O. M.: Bine, oricum s-au mai ordonat lucrurile. E mai clar. Eu încerc să fac doar ce știu că pot și unde  știu că nu pot, sau unde pot fi alți oameni implicați, încerc să nu mă bag.  E important să fie o chestie colectivă și să se așeze un pic o ordine . Mi se pare sănătos să știi mai exact ce faci tu. Eu cel puțin, mă bucur când știu exact. Nu mi se pare sănătos să ocupi toate pozițiile sau făcând prea multe. Te consumă, te distrage de la interesele și motivația ta principală.  De aia mi se pare sănătos și recomand să se regleze. Și nouă ni s-a recomandat . Adică când eram la început și oamenii cu mai multă experiență ne spuneau că ăsta ar fi următorul pas. Să facem ordine.

A. C.: Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat în patru ani de Reactor?
O. M. Eu învăț constant lucruri surprinzătoare despre mine. Unele bune, altele rele. Dar e foarte personal. Adică e un sistem complex, cumva, din care fac parte. Și fiecare interacțiune cu o parte din sistem mă surprinde.  Modul meu de reacție, sau schimbul care se produce. Mi se pare provocator, mă provoacă pe mine să mă gestionez. Cred că asta se întâmplă oricum, orice ai face, dar…

A. C.: Ce îi urați Reactorului de ziua sau de luna lui?
O. M.: Îmi aduc aminte că am mai răspuns la  întrebarea asta și la aniversarea de un an. Și atunci cred că i-am urat să crească mare și să se mai descurce și singur. Mi se pare că e pe drumul cel bun. Acum îi urez să rămână viu! Viu, atent, ancorat!
D. T.: Să fie cât mai curajos!
O. M.: Să nu meargă pe chestii sigure! Și să se mai distreze!