Melodia unui carnaval ruginit

Viața ca un carnaval și tot ceea ce acesta presupune. Măști, jocuri și premii. Un cerc vicios din care cu greu poți scăpa… viu. Odată ce ai intrat în jocul ăsta, riști să devii din ce în ce mai prins, cu cât te afunzi, cu atât e mai greu să ieși. Exact ca jocurile de noroc. Un carnaval menit să te distreze și să te facă să te simți bine într-un ambient mai mult sau mai puțin febril. Însă nu despre adicție și alte droguri vreau să scriu, ci despre ceva mult mai plăcut. O terapie, am putea afirma.

poets of the fall

Membri trupei Poets of the Fall

Periplul muzical începe undeva în anul 2003, în nordica Finlanda. Pe această axă spațio-temporală se plasează formația Poets of the Fall, o trupă de rock alternativ diferită, în opinia mea, de ceea ce găsim la momentul actual pe „piață”. Îndepărtându-ne ușor de momentul de debut al acestei trupe, sărim peste câțiva ani și ajungem în 2006 când se lansează albumul Carnival of Rust, iar melodia care poartă numele albumului însuși are parte de un videoclip incredibil. Poate că varianta inițială e, oarecum, depășită în anumite privințe (efecte, culoare, acțiune, personaje), dar acesta a beneficiat de o ediție specială, relansată în 2009.

În încercarea de a-i desluși înțelesul, e clar că videoclipul abundă în simboluri mai mult sau mai puțin evidente. Cheia constă în filtrarea corectă a informațiilor, imaginilor, sunetelor redate prin prisma subiectivismului de care toți „suferim”. În orice caz, fiecare poate să expună o altă interpretare, iar aceasta, dacă e argumentată și susținută, poate fi demnă de luat în seamă, dar asta ține de perspectivă, de experiență, de mentalitate și multe altele.

Ideea centrală, cea a carnavalului, e una complexă. Superficialitatea își are locul ei în decor, însă nu în interpretare. La suprafață, carnavalul e ceva simplu, ludic, banal, începând cu mașinăriile în care introduci moneda și îți încerci norocul la prinderea unei jucării până la pariul făcut cu comerciantul căruia îi dai bani pentru a-ți testa perspicacitatea în spargerea unor farfurii, tot în ideea de a câștiga oarece. Câștigul. La asta se rezumă activitatea susţinută în zona despre care discutăm. La câștig, la a câștiga, la premiu, la recompensă.

În Carnival of Rust, prim-planul se fixează, din prima secundă, asupra spațio-temporalității: cadrul nocturn, luna, stelele. Acțiunea e plasată într-un illo tempore ferit, ascuns; se știe faptul că noaptea conține ceva misterios, prin excelență, e timpul în care tot ceea ce se consumă în timpul zilei, se reface, se desface. Coborând în banalul teluric, legănându-ne dintr-o parte în alta pe strada luminată public, nu e greu de observat că aceasta aduce, în timp ce aterizăm, a pistă de decolare/aterizare, iar la capătul ei ni se revelă o altă lume. O poartă ce adăpostește lucruri și ființe care doar noaptea își exercită existența. Poarta nu se deschide. Pătrundem în ea ca prin efracție, trecem prin ea ca și cum aceasta nu există. Nu opune rezistență, nu reprezintă un zid. Tranziția are loc fără așa-zisul portal aferent. Acordurile imperceptibile ale chitării încep să devină sonore, iar numărul decibelilor este direct proporțional cu distanța acoperită.

tumblr_mqgn6x31X11sripdyo1_500

Ajungem la primul exponat, trimisul spectatorului fiind o fată a cărei față e acoperita de o mască contra gazelor. Sigur că se poate comenta simbolul măștii ca scut împotriva infecțiilor lumești, ca protecție a individualității, ca acoperământ contra fricii dezvăluirii ființei reale, al ființei din spatele acestei apărări. Fata cu părul închis la culoare, prins într-o coadă împletită (semn al unei oarecare inocențe), se apropie ușor temător de prima atracție: un aparat în interiorul căruia se află o marionetă ce începe să vorbească, aproape profetic, ori moralist în momentul în care se inițiază contactul monedă – sistem de funcționare. Actorul principal e incapabil să iasă din cubul pe jumătate plin, acoperit de metal, pe jumătate gol, tapițat în sticlă și își joacă rolul de marionetă, machiat și îmbrăcat ca atare. Tenul alb ce maschează tenul real, în partea inferioară începe să se cojească, să pălească; de prea multe ori a ro(s)tit același discurs, aceleași cuvinte, același scop care niciodată nu s-a finalizat. Ochiul stâng acoperit de o dungă neagră trimite la ideea de „marcare”, omul who stands out from the crowd, iar semnul cu frecvență noncoloră ce-l individualizează iese în evidență într-un mod aproape violent.

Versurile debutează cu o întrebare: „D’ you breathe the name of your saviour in your hour of need?”, iar cadrul se mută de pe marionetă pe fată, parcă râvnind la un răspuns ce nu apare. Decorul se schimbă pe acordurile celui de-al doilea vers și se axează pe doi muzicieni, probabil, care cântă, ambii, la un singur instrument, un singur violoncel, stând în fața unui carusel ce se învârte pe fundal. Play for food acompaniat de o pălărie care amintește de cerșetorii ambulanți de pe străzile oricărui oraș. Nu se stăruie mult asupra acestui moment, doar cât să se perceapă finele acorduri de coarde pe care se plimbă două arcușuri simultan.

Cel de-al doilea punct de interes din carnaval este spargerea farfuriilor cu scopul de a câștiga un premiu, şi nu se lasă așteptat prea mult. Standul respectiv poartă un mesaj/un nume: Break for freedom. Toți prezenți în scenă încurajează fata să își încerce norocul, ademenind-o cu o păpușă. Așa-numita „libertate” de care pare a fi vorba constituie un deznodământ la finele videoclipului. Pe de altă parte, tentația vizuală este una intensă, iar spectrul captat sădește un moment de confuzie în mintea naivă a fetei. Din trei monede deținute la început, rămâne cu două. Din nou, muzicienii și marioneta amplifică momentul de cumpănă, intensificând luarea de decizie. Alegerea se amână, intervenind, intempestiv, schimbarea registrului liniștit, timp în care sunt briefly presented alte atracții ale carnavalescului spațiu: îmblânzirea animalelor, înghițitorii de flăcări etc., revenindu-se asupra literelor ce stau deasupra porții de la intrare: Carnival of Rust, vocalistul rostind aceleași cuvinte: „’Cos without your love my life ain’t nothing but this carnival of rust”. Din versuri se observa şi extrage, cu ușurință, ideea de viață burlescă, haotică, în lipsa iubirii. Privind la marionetă și ascultându-i cântul, întruchipând un oarecare sentiment de jenă, fata își lasă privirea în jos.

Se revine la registrul liniștit, calm. O spirală ce înglobează traseul unui rollercoaster ocupă următorul cadrul, apoi se face o ușoară trecere la cei doi muzicieni cărora începe să li se cojească și lor „masca”. Gestui fetei e privit dintr-o poziție de inferioritate de cântăreți: aceasta le aruncă o monedă în pălăria ce stă în fața lor și, odată cu moneda, renunță și la acadeaua ce o purtase până la momentul respectiv. Atitudinea trădată poate fi interpretată ca o abandonare a inocenței, o cedare a fetei în favoarea participării la joc. Deci, ia decizia de a-și încerca norocul în speranța că va câștiga păpușa la care râvnea. Moneda se oferă, comerciantul se grăbește să o ia, fata primește mingea și aruncă. Sparge prima farfurie. Negustorul se preface mirat cu un zâmbet care dă într-un râs șiret. Sparge și a doua farfurie, moment în care marioneta din aparat începe să se agite, vrând să iasă din spațiul ce-l încorsetează și-l limitează din toate punctele de vedere. Toate atracțiile se dezvelesc brutal și își arată adevărata față, odată cu „progresul” din cadrul jocului. Drumming Bears, jonglerii, iluzioniștii, magicienii etc. compun lumea amăgitoare a carnavalului.

maxresdefault

În cele din urmă, păpușa e câștigată. Primește jucăria și o îmbrățișează ca și cum ar fi fost tot ceea ce și-a dorit; revenirea la inocență, la copilărie, sunt o revedere cu o perioadă pierdută și regăsită. Marioneta nu reușește să convingă. Încearcă să evadeze, nu poate. Este singurul personaj care, în ciuda tuturor eforturilor depuse, a nenumăratelor tentative, nu se poate mișca, nu poate ieși din limitarea în care este aruncat. În timp ce pielea i se dezintegrează tot mai acut, o lacrimă lasă să i se prelingă pe obraz. Singurul lucru adevărat. Singurul sentiment exteriorizat.

O ultimă strigare, la propriu, se face când cel din aparat ţipă: „Don’t walk away, don’t walk away, oh, when the world is burning / Don’t walk away, don’t walk away, oh, when the heart is yearning”, dar fata nici nu pare să îl audă sau să îi merite atenția. În timp ce ea se îndepărtează de carnaval, iese și e surprinsă pe strada asemănată la început cu pista de aterizare/decolare. Când își dă seama de greșeala făcută, e mult prea târziu. Lasă păpușa jos, să atârne. Realitatea o lovește într-o manieră deloc plăcută. Momentul iluzioriu, de rătăcire, se preface în scrum, cortina cade, iar ea mai rămâne doar să se uite în urmă și să cumpănească acțiunile inițiate în utopia trăită, mirajul atractiv.

În final, se revine la același cadrul, videoclipul prezentând o structură mai degrabă circulară decât una spiralată. Din mașinăria fabulatorie iese o bucată de hârtie: cor cordis, o expresie latinească.

Luând sfârșit periplul teatral al punerii unor versuri în scenă, consider că acest videoclip este unul dintre cele mai bune în materie de poveste, execuție, efecte, simboluri, dar nu numai. E de apreciat registrul muzical folosit și cuvintele ce acompaniază linia melodică. Se folosesc laitmotive, se amplifică anumite acțiuni, decizii luate, se pun în lumină lucruri care, la o primă vedere par banale, însă au o substanță, un nucleu ce impune seriozitate. Compoziția scenelor este una omogenă, chiar dacă ordinea cronologică nu e repectată, toate cad perfect și au o lichiditate naturală.

Carnival of Rust este un videoclip ce merită a fi vizionat, nu doar o singură dată, pentru a-i descoperi detaliile şi a-i da propria interpretare. Pune în balanță atât aspecte pozitive, cât și aspecte negative ale unor decizii luate mai mult sau mai puțin cumpănit. Inconsistența iluziilor sclipitoare se face vădită, iar consecințele urmăririi acestora e suprinsă într-un mod original. Meanwhile, „alege să nu te pierzi și privește lumea detașându-te de ea”: And more than ever, I hope to never fall, where enough is not the same it was before.


Poets of the Fall este o formație rock din Helsinki, care are în discografie albumele Signs of Life (2005), Carnival of Rust (2006), Revolution Roulette (2008), Twilight Theater (2010), Temple of Thought (2012)


 

User Rating: 5.0 (2 votes)
Sending