O culoare, două, trei

DSC_6843-722x444„Roșu, Portocaliu (sau Oranj), Galben, Verde, Albastru, Indigo și Violet”?  Da, sunt  într-adevăr culorile curcubeului. Pentru noi, oamenii mari, e banalitate, pentru copii, însă ar putea  fi o lecție de bază.  Iar dacă ar primi-o la teatru, și dacă ar veni la pachet cu o poveste, iar povestea ar avea și un cântecel, ar fi de-a dreptul de neuitat. R.O.G.V.A.I.V., spectacolul de teatru non-verbal de la MiniReactor (coproducție cu Compania Improwise) poate fi soluția.

De ce la MiniReactor? În primul  rând pentru că nu este o instituție formală. În zilele cu soare, curtea e plină de copii și părinți alergând printre mingi, găletușe și bile colorate. Atmosfera e prietenoasă, deoarece principalul scop, dincolo de spectacol, e socializarea. Cineva din echipă coordonează jocurile celor mici. Chiar și intrarea în sală e o joacă, iar de obicei regizoarea Delia Gavlițchi face tranziția de la energie la liniște propunând o activitate potrivită. Azi, de pildă, ne așezăm în șir indian în fața ușii, nu mai vorbim pentru că înăuntru doarme cineva, ridicăm mânuța dreaptă, apoi pe cea stângă și repetăm.  Dacă vrem să intrăm ridicăm singuri mânuța dreaptă. Se poate intra. Ușor, ca să nu deranjăm.

Scenă e albă și lucrurile de pe ea sunt tot albe. Pictorul Alb (Cătălin Filip) se trezește din patul lui alb, iar când vrea să se apuce de treabă, își dă seama că pictează cu alb pe hârtie albă. Nu are niciun farmec, așa că împreună cu prietena lui, Balerina (Oana Mardare), albă și ea, bineînțeles, încep să recupereze culorile. Spiridușul culorilor (Carina Bunea) le aduce pe rând fiecare nuanță a curcubeului. Pe măsură ce culorile apar, ele se adaugă și la cântecelul balerinei. În cele din urmă culorile se raspândesc peste tot. Scenariul este colectiv.

Scenografia simplă e alcătuită din lucruri familiare copiilor. La început, în camera pictorului vedem un pat în care doarme el și ursuleţul lui matinal.  Ulterior ne dăm seama că patul  e o cutie muzicală uriașă în care doarme balerina. În partea opusă e spațiul de lucru marcat prin șevalet. În mijloc, pe perete, e un tablou prin locul căruia urmează să intre în scenă o parte din culori. Culorile apar sub forma unor obiecte, costumele spiridușului, portocală, umbrelă,  mănuși, din care pictorul își ia pigment ca să poată desena curcubeul.

Sunetele din spectacol sunt în cea mai mare parte produse de instrumente simple ce s-ar putea regăsi în colecția de jucării a unui copil. O cutie muzicală, o tamburină sau o pasăre cu apă de la orice magazin cu suveniruri; obiecte accesibile care crează un univers muzical de poveste. Fiecărei culori îi corespunde un sunet. Astfel, cei mici nu au doar un reper vizual, ci și unul auditiv. Dat fiind faptul că e o balerină și că trăiește într-o cutie muzicală, Oana Mardare este cea care cântă la fiecare dintre aceste instrumente.

Jocul actorilor e ca o joacă serioasă. Da, asta e treaba actorilor în general, dar ceea ce dă spectacolului R.O.G.V.A.I.V. credibilitate în fața copiilor este lejeritatea cu care ei (se) joacă. De plidă, modul în care manipulează Cătălin Filip ursuleţul de pluș, sugerează faptul că animăluțul încearcă să-l trezească, pentru că și-a dat seama că ceva nu-i ca de obicei. De asemenea, fiind un spectacol de teatru non-verbal, redă prin comportament și prin mimică stările de nedumerire și de uimire prin care trece, fără să fie exagerat. Oana Mardare o joacă cu delicatețe pe balerina din cutie. Dansează ușor, își execută lent piruetele și e atentă la tot ce face prietenul ei. Chiar și când e supărată și lasă furioasă capacul cutiei, o face tot cu mișcări gingașe. Prin gesturi invită publicul să cânte alături de ea, și o face cu succes. Nu cântă singură de prea multe ori, deoarece copiii intră imediat în lumea ei muzicală. Carina Bunea introduce fiecare culoare și i-o pune cu discreție pictorului pe paletă. Fiecărei culori îi corespunde și o acțiune. De pildă Verdele e un sac dansator, galbenul o umbrelă rotitoare ca un soare, pe care o scoate prin spațiul tabloului. Pentru albastru întinde cu grijă printre copii o pungă mare, ca un cer cu nori călători pufoși.

Chiar dacă cântecelul e latura didactică a spectacolului, micii spectatori sunt invitați după reprezentație să picteze pe șevalet alături de pictor. Teatrul non-verbal poate fi un mijloc eficient de învățare, deoarece cuvintele spuse pe scenă sunt doar cele mai importante, cele care de altfel trebuie să și rămână în mintea copiilor după ieșirea din sală. Muzica  molipsitoare, vocile care la sfârșit șoptesc că a durat prea puțin, șevaletul pe care mai apar și alte forme pe lângă curcubeu sunt dovezi că spectacolul e îndrăgit și merită văzut.

R.O.G.V.A.I.V. Regia: Delia Gavlițchi. Cu: Cătălin Filip, Florina Filip- Florian/Carina Bunea și Oana Mardare.   O coproducție MiniReactor și Compania Improwise.