Portrete (2)

Dacă, în primul articol al secţiunii CADRE, s-a simțit un pic tonul festiv și serios mai ales pentru că am purtat alb-negru, acum nu mai suntem atât de oficiali deoarece  “culoare” este cuvântul săptămânii. Nu ne-am îndepărtat de la temă, ea este tot portretul, însă de data acesta pe lângă culoare avem și chipuri tinere în fotografii (nu vă speriați, nu foarte multe).

Săptămana acesta am fost curioasă să aflu după ce criterii aleg fotografii  (mai ales cei care sunt la început) să facă un potret color sau alb-negru. Și pentru a avea cât mai multe păreri de la fotografi veniți din diferite medii sociale cu un nivel de cultură diferit, am pus întrebarea în mediul online, pe mai multe grupuri unde fotografi din toata țara își postează lucrările. Imediat, au venit și răspunsurile. Spre nefericire, pentru buna mea părere despre fotografi (sunt un om optimist) o mare majoritate mi-a răspuns că, atunci când fac o fotografie, o trec într-un program de editare, iar dacă arată bine alb-negru lasă fotografia așa, iar dacă nu, o fac să arate bine și color. Au fost oameni care au recunoscut că folosesc alb-negrul atunci când au granulație pe imagine, când nuanțele de culoare din fotografie nu “arată bine”. Am întâlnit și nostalgici (doi la număr) care mi-au spus că, în funcţie de filmul pe care îl aveau, făceau fotografia color sau alb-negru. Mi-au răspuns la întrebare și oameni care își gândesc alegerea între color și alb-negru, nu numai estetic, dar și conceptual. Ei folosesc alb-negru pentru o mai bună exprimare a emoției, a stării personajului. Renunță la color atunci când consideră ar îndrepta atenția privitorului de la starea ce vor să o transmită, atunci când consideră că aceasta i-ar împiedica pe privitori să simtă emoţia persoanei din fotografie.

Am ales aceste fotografii pentru că au reușit, cu ajutorul culorii, să transmită starea și emoția pe care așa cum am spus și mai sus, mulți consideră că fotografia alb-negru o face. Au selectat  în primul rând culoarea pe care au inclus-o în fotografie, ca ea să le sustină acea emoție pe care au dorit să o exprime și  să spună povestea persoanei fotografiate într-un singur cadru.

 

12281971_875238215930390_1877478400_o

1. Andra Salaoru: Vânzătoare de mere

 

2.Ioana Pop: Interior

2.Ioana Pop: Interior

 

 

Patricia Niţă

3.Patricia Niţă: Detaşare

 

Dani Sărăcuţ

4.Dani Sărăcuţ: Negreni 2015

 

12281682_875237849263760_1341071343_o

5. Andra Salaoru – Femei şi copil pe bancă