Rated R – Un dans pe ritmurile violenței

Cu siguranță, fiecare om pasionat de muzica POP sau R&B a auzit cel puțin o dată de Rihanna; cu toții o asociem cu șlagărul care a consacrat-o, mai exact “Umbrella”. Ei bine, dacă pe atunci cânta “ela-ela-eh” pe un ritm dansant, artista a decis la un moment dat în cariera ei să aducă ceva din propria personalitate în muzică. Această decizie a fost luată de artistă dupa evenimentele din 8 februarie 2009, când aceasta a trăit niște momente cumplite: episoade de violență domestică alături de Chris Brown, fostul său iubit. Albumul Rated R, exprimă trăirile Rihannei din timpul acelei perioade, dar mai ales cele de după. Artista a reușit să adune într-un singur album toate trăirile personale legate de această problemă socială a violenței domestice tratând astfel, din propria perspectivă, acest subiect; dându-i o oarecare semnificație și alertând generația nouă cu privire la problemă. Albumul, lansat în anul 2009, este unul care fuge de comercializare și se îndreaptă spre o sferă intimă – aproape că poți să ai o conversație cu autoarea prin muzică. Fiecare melodie are o amprentă personală, lucru de care puține albume s-au mai bucurat în ultimul deceniu, cam toate fiind compuse de o industrie anonimă. Rihanna însăși a declarat într-un interviu că : “Este ușor să faci un hit, dar e mai greu să îți scoti sufletul în propria muzică, iar eu am vrut un album real, despre mine.Rated R, a fost compus, însă, împreună cu alți compozitori precum Chase & Status, StarGate, The-Dream, Ne-Yo, sau Brian Kennedy. La partea de orchestrație, Rihanna a lucrat și cu Slash, pentru melodia “Rockstar 101”, care aduce noi elemente precum chitara bas, mai puțin folosite în alte albume ale artistei. Putem observa o maturizare a Rihannei în acest nouă producție, dar și o schimbare radicală în ceea ce privește muzica. Acest album aduce împreună noi stiluri muzicale care pun accentul pe text si pe transmisie, nu doar pe ritm sau compoziție. De pildă, prin melodia reprezentativă, “Stupid in Love“, artista ne vorbește despre experiența trăită, iar accentul cade pe text. Melodia “Te Amo“, este cea care aduce elemente latino în compoziția albumului și îi dăruiește o altă alură. Folosirea în doză mare a elementelor de percuție, dar mai ales a părților de backing-vocal îi dau o oarecare complexitate și fac dintr-un discurs muzical simplu, unul metaforic.

_origin_RihannaRated-R-6

Albumul este deschis cu melodia “Mad House“, care introduce ascultătorul în lumea ce are să o experimenteze prin cele 13 melodii. În această piesă partea vocală nu-i aparține Rihannei, discursul fiind al unei voci masculine, parcă menite să atenționeze publicul cu privire la puterea dobândită de artistă după experințele trăite. Ulterior, a doua piesa de pe album este “Wait your turn“, prin care creatoarea își confirmă puterea prin versul semnificativ : “There’s so much power in my name”. Această compoziție se bucură și de un videoclip, filmat în alb-negru, iar toată atenția cade pe Rihanna și mai ales pe puterea de care vorbeam, la fel cum se întâmplă și în piesă. Povestea începe, însă, cu “Stupid in Love” prin care ne este prezentat tot tabloul violenței. Versuri precum “Blood on your hands”, sublinează starea de umilință trăită de omul care trece prin astfel de momente, iar cum umilința dă un soi de dependență, totul ajunge la întrebarea : Cine e mai nebun, eu că încă te mai caut, sau tu, pentru ce ai făcut?. Russian Roulette” este răspunsul întrebării de mai sus; melodia sublinează această stare de disperare continuă și luptă interioară, pe care o trăiești dupa ce tot faptul s-a consumat. În melodie, răspunsul pentru întrebarea de mai sus vine printr-o afirmație, “Say a prayer, to yourself […] Sometimes it helps“, prin care toate aceste trăiri sunt aruncate spre divinitate pentru a găsii un răspuns, unul diferit de cele pe care mintea noastră le poate da. Melodia “Hard” cântată împreuna cu Jeezy, marchează momentul de revenire în forță a omului suferind, dar mai ales ideea de evitare a suferinței. Prin această piesă ne este prezentată perspectiva de a trăi frumos în ciuda întamplărilor triste. Ca și o continuare a acestei idei vine și melodia “Rockstar 101”, unde tot ce mai contează acum e să dansezi, să uiți de rău și să te simți precum un rockstar, căci viața e scurtă. “Rude Boy” reprezintă tranziția dintre momentul singurătății înspre cel al interacțiunii. Cu siguranță, după momente de criză, fiecare om are dorința de a experimenta lucruri noi. Piesa în sine este un mesaj erotic, prin care se mută atenția spre sexualitate, iar gândul tău fuge spre altceva decât suferința.Dupa un moment de detașare, apar primele remușcări, redate în album prin melodia “Photographs”, cântată impreuna cu Will.I.Am. Această piesa deschide drumul spre o reflecție asupra trecutului, prin versuri precum : “All I’ve got are these photographs” sau “Got nothing without you”. Oarecum ne trimite cu gândul spre remușcare, spre întrebarea retorică : Oare a fost alegerea ce bună? . “Cold Case Love” este continuarea, prin care ne este prezentată suferința de dupa, chiar dacă refulările și frustrările sunt încă prezente, exprimate prin melodia “G4L”, prin care ne este indusă ideea de tiranie. Un alt moment de detașare se produce prin melodia “Te Amo” , prin care artista ne vorbește despre o iubire dintre doua fete, marcând astfel și momentele de diversiune care apar în cursul vieții și care te fac să îți îndrepți gândul și spre altceva decât propriile probleme. “Fire Bomb” ne explică cum e să trăiești în tensiune și în imposibilitatea unei iubiri, această piesă induce albumului o stare de suspans și mai ales una de criză prin discursul aparte și mai tot timpul metaforic. Albumul se încheie cu melodia “The Last Song” , care aduce o concluzie tuturor acestor trăiri. Întelegem de aici că nimic din tot ceea ce înseamnă iubire nu vom putea analiza în esență, pentru că ne depășește : “What if you wasted love and our love in time disappeared and the sad song ends up being the last song you’ll ever hear”.

În concluzie, putem spune că albumul Rated R este unul terapeutic, intim și cu mesaj. Rihanna a reușit să adune într-un singur album o mulțime de stări și trăiri din viața omului, redând totul prin muzică și text. Orchestrația acestui album reușește să inducă o stare de reflecție și cade oarecum pe plan secund, astfel încât atenția ascultătorului să cadă pe mesaj. Albumul Rihannei, este fără îndoială unul dintre cele mai bine gândite albume din ultimul deceniu și, mai presus de asta, reușește să interacționeze direct cu problemele generației, ceea ce îi oferă un plus.

 

 

 

 

 

Album : Rated R

Artist : Rihanna

Lansat: Noiembrie 20, 2009

Inregistrat : Aprilie – Octombie 2009

Gen : Pop R&B

Durata: 51:49

Casa de discuri: Def Jam SRP

Producatori:  Antonio “L.A.” Reid , Robyn Fenty , The Carter Administration , Carl Sturken si Evan Rogers ,Chase & Status ,The-Dream ,Chuck Harmony, Brian Kennedy ,Ne-Yo ,StarGate ,Tricky Stewart, will.i.am ,The Y’s.