Studentul și vocația. Tipologii

Ar fi foarte simplu să ne gândim la studenții din universități și să-i împărțim în două mari categorii: cei interesați și cei neinteresați. Dar asta ar însemna să-i caracterizez foarte ușor fiindcă ei sunt plini de nuanțe și, ceea ce am descoperit în cei aproape trei ani de facultate, e că există o categorie mai de jos decât studentul căruia nu-i pasă deloc și vrea doar o diplomă, fiindcă el măcar e cinstit până la un anumit punct.

Fiind la o facultate vocațională și bazându-mi umilele observații doar pe un anumit cerc de studenți, e dificil să-mi dau seama de ce unii studenți nu ar avea un real interes pentru ceea ce vor să studieze. Nu vorbim de o facultate pe care o faci fiindcă vei primi o diplomă care te va ajuta să-ți găsești un job bine plătit sau care îți crește salariul cu câteva procente. Într-un mediu care îți încurajează creativitatea, e greu de crezut că te înscrii doar pentru a-ți mai adăuga ceva în CV. În realitate, lucrurile stau puțin altfel. La fiecare specializare există un anumit număr de studenți care nu dau doi bani pe cursuri sau pe faptul că ar putea învăța ceva. Să vadă un film e inconveniență, orice trebuie citit e doar o pierdere de timp prețios care îi împiedică să-și desfășoare alte activități mult mai importante, cum ar fi o școală de șoferi, cursuri alternative de tot felul… sau sunt de părere că nu e necesar să faci o facultate când poți să-ți iei toate informațiile de pe internet. Google a devenit cel mai bun pedagog.

Și atunci de ce se înscriu? Pentru că atunci când terminăm un liceu suntem „nevoiți” să mergem la facultate, fiindcă acum toată lumea trebuie să aibă o diplomă și e o rușine să optezi pentru o meserie, fiindcă în prezent ești catalogat drept prost dacă nu ai studii superioare.

O altă întrebare e de ce o persoană cu un dezinteres total alege o facultate vocațională. Cu riscul de a fi didactică, mă întorc la dicționar, unde la cuvântul vocație, scrie: „Aptitudine, chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie”. Cuvântul chemare ar trebui să însemne ceva și, dacă nu o ai, ar trebui să te reorientezi. Teoretic, e foarte simplu de explicat, practic, deja e mai dificil. Și atunci ce se întâmplă cu toți studenții ăștia care, într-un fel sau altul, au trecut de examenul de admitere și sunt prinși trei ani într-o facultate care pentru ei e ca un ghimpe într-un călcâi? Nu vin la cursuri, când se prezintă nu spun aproape nimic sau, atunci când se decid să vorbească ori profesorului i se face dor de vocea lor, vorbesc pe lângă subiect sau ajung în postura de copii mici care abia acum încep să-și pună întrebări. Pentru studenții din această categorie, totul se rezolvă destul de simplu. Marea majoritate își iau examenele, fac o lucrare de licență de trecere și își scot diploma. Ce se întâmplă mai departe nu contează, totul se rezolvă pe parcurs cu o gândire pozitivă în exces, un microb care dăunează grav sănătății.

Dacă tot am vorbit de proscriși, nu trebuie uitați nici cei silitori, care învață superficial de fiecare dată, nu lipsesc de la niciun curs, sunt cuminți, fiindcă asta e o calitate pe care știi că trebuie să o ai încă de la grădiniță. Adică invizibili. Au aproape doar note de 10, îi vezi înaintea unui examen cu foile în față, ca nu cumva să uite o propoziție din analiza unei picturi pe care și-au scris-o deja acasă sau pe care au copiat-o dintr-o carte sau de pe internet. Sunt stresați în mod constant, dar se și laudă că au învățat mai mult decât alții. Asta e o practică moștenită din ceilalți 12 ani de școală, în care elevul ascultător și cu ochii în carte în mod constant era considerat cel mai deștept și singurul cu un viitor în viață. Studenții din această categorie sunt cei care au poate cel mai mult de pierdut într-o facultate vocațională, fiindcă trăiesc cu impresia că nota e cea care îi validează ca persoane și care au nevoie de cineva să-i țină de mână și să le spună tot ce să facă. Nu depun niciun efort în plus, iar apoi se plâng că au avut așteptări prea mari și că profesorii nu-i ajută. Aici se uită o regulă foarte importantă: celui interesat cu adevărat îi va merge bine în facultate. Nu poți aștepta ca totul să ți se ofere pe tavă fără ca tu să nu depui un efort suplimentar. Dar ce mai contează atâta timp cât suntem cuminți și ne limităm doar la strictul necesar?

Am lăsat aproape de final categoria care îmi trezește cea mai mare frustrare fiindcă e și cea mai ipocrită. Aici îi regăsești pe acei studenți care sunt interesați, merg la cursuri în plus, se dau bine pe lângă profesori, dar de fapt nu muncesc. E atât de simplu să mergi la un curs, să zâmbești frumos, să aprobi profesorul, fără ca tu de altfel să nu spui nimic niciodată, să nu-ți folosești creierul ca nu cumva să-l suprasoliciți. Simularea interesului e rețeta succesului. De ce să stai acasă să citești ceva în plus sau să intri într-o dezbatere la vreun curs, când poți doar să faci prezența? Cea din urmă e și un element care validează inteligența. Trebuie să recunosc că îi admir într-un fel pe cei care pot face asta și încă cu câtă ușurință! Își adună un mic bagaj de cunoștințe de peste tot, că nu e nevoie de mult și intră automat în categoria celor implicați. Dar oare nu e mai bine să ai o oarecare urmă de bun simț și să fii conștient că nu-ți pasă prea mult sau să stai și să tocești analiza aia până îți iese pe urechi, decât să te autoproclami studentul intelectual și interesat de toate și mai ales de toți?

Evident că mai există o categorie, care nici ea nu e perfectă, fiindcă nu are sens să fiu ipocrită. Aici vorbesc de o implicare cât mai mare, atât cât se poate, fiindcă toată lumea suferă de lene într-o anumită măsură. Dar să existe un minim de efort, de pasiune, de interes real față de ceva care îți pasă cu adevărat, care te ține treaz nopțile. Studenții din această categorie nu se limitează la asimilarea informațiilor de la cursuri, fără să depună niciun efort în plus. Fac mai mult decât minimul care se cere, fiindcă vor mai mult de la ei. Publică articole, scriu scenarii în plus sau pun mâna pe o cameră și exersează singuri. Dar poate că, cel mai important, se folosesc de resursele din jurul lor și aici nu mă refer doar la materiale didactice în plus, ci apelează la profesori. Acei oameni care îi pot ajuta în domeniul lor de interes. E foarte simplu și vreau să cred că e de la sine înțeles: vrei mai mult, ceri îndrumare. Nimeni nu o să refuze un student pasionat care e interesat fiindcă vrea să se dezvolte și nu pentru că aleargă după note de 10 și atât. În momentul în care decizi să faci ceva ce îți place, cel puțin să o faci bine până la capăt, că altfel ce sens ar mai avea? Și, poate că, printr-o implicare care vine din partea tuturor, se va reduce numărul celor care ies din facultate și afirmă că și-au ratat trei ani din viață.