The Young Pope – Contradicții și extremism la Vatican

2young2pope

Lansat cu 2 episoade în august la Festivalul de la Veneția, The Young Pope a trecut aproape neobservat. În toamna anului 2016 a apărut la câteva televiziuni din Europa și câteva site-uri de specialitate au scris unele recenzii generale despre serial. Aproape niciun cuvânt despre una dintre coproducțiile HBO. Dar fiindcă se numește The Young Pope, cel puțin se înțelege din titlu că e vorba despre un papă, deci despre Biserica Catolică și implicit catolicismul.

Serialul, realizat de Paolo Sorrentino și avându-l în rol principal pe Jude Law nu a fost receptat ca fiind controversat, poate doar de către tinerii catolici care discută pe canalele de youtube. Reacțiile lor la vizionarea trailerului merită menționate doarece reflectă părerile preconcepute, bazate pe un montaj de 1 minut și jumătate. Singurele indicii care reies din promovare e că tânărul papă e american, fumează, e produs de HBO, ceea ce automat indică pentru unii promiscuitate, lucru inadmisibil pentru un asemenea subiect. Concluzia tinerilor a fost foarte simplă: un serial care ia în batjocură religia, instituția, nu se poate ca Jude Law să joace rolul unui papă. Poate că genul acesta de reacții stârnesc râsete, dar sunt simptomatice pentru imposibilitatea unora de a face o disociere între ficțiune și realitate sau a realiza că un scenarist poate avea un comentariu critic asupra unui subiect.

După câteva luni, serialul a ajuns și în Statele Unite, ceea ce ar fi trebuit să însemne că în sfârșit va avea parte de recunoașterea bine meritată. Nu fiindcă americanii ar fi mult mai buni în a aprecia un produs artistic, ci fiindcă promovarea are loc la alt nivel și doar în acel moment, un serial poate deveni relevant în marea schemă a numeroaselor producții lansate. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Reacțiile care au apărut atunci când s-a lansat trailerul oficial de la HBO au fost puerile, glume care se doreau a fi amuzante și care erau bazate pe niște lucruri nesemnificative care nu aveau nicio legătură cu subiectul real al serialului. S-a ajuns la un consens general, în special pe twitter, că un papă care e tânăr ar fi ceva hilar: ”That’s what I love about these Young Popes, man. I get older; they stay the same age”; 2young2pope; young & papal; the young pope: vatican drift; Take me down to the Vatican City/Where the Pope is young and the tone is gritty.”[1] În general, tonul comic și o atitudine pe măsură nu e ceva greșit, dar în acest caz, un asemenea aspect poate dăuna serialului în momentul în care, după câteva episoade devine foarte clar ce înseamnă de fapt un papă tânăr, care poate că e cool fiindcă fumează și bea dimineața o cola zero cu cireșe, dar care de fapt nu e un neoliberal care vrea să facă Biserica Catolică accesibilă unui număr cât mai mare de credincioși, ci e un conservaționist extremist, cel puțin în prima parte a serialului.

                       vlcsnap-error727

Lenny Belardo vs. Papa Pius al XIII-lea

Lenny Belardo este primul papă american, în vârstă de doar 46 de ani, ceea ce îl face unul dintre cei mai tineri care au ocupat o asemenea poziție. Numele pe care și-l alege, Pius al XIII- lea, indică de la început că va fi un papă neobișnuit. Ultimul Pius a fost unul controversat, acuzat că nu a denunțat public Holocaustul și că nu s-a implicat mai mult în salvarea evreilor. La începutul primului episod Lenny își ține discursul în fața credincioșilor. Ieșirea lui la balcon este concomitentă cu încetarea ploii, moment în care soarele iese din nori. Astfel, prin intermediul unui clișeu sub forma unui simbolism, este stabilită foarte clar relația directă, privilegiată cu divinitatea. Întregul lui discurs emană iubirea lui pentru credincioși: el îi servește pe oameni și nu invers, vorbește despre iubire și libertate, homosexualitate și avort, metode contraceptive și eutanasiere, având o atitudine pozitivă și permisivă. Devine evident că discursul lui reflectă atitudinea liberală a actualului Papă. Acesta, de când deține funcția, a declarat deja că preoții romano-catolici pot ierta păcatul avortului și că Biserica ar trebui să-și ceară scuze homosexualilor pentru modul în care i-a tratat.

Finalul discursului reprezintă și momentul în care devine clar că totul e un vis și că adevăratul comunicat încă nu a avut loc. Pe parcursul celui de-al doilea episod apar indicii în ceea ce privește adevărata atitudine a Papei față de credincioși și dorința de a comunica cu ei. Aflăm că nu vrea să apară în public, nu vrea să fie fotografiat și nimeni nu poate vedea cum arată. Dorește să creeze anticipare și se compară cu Daft Punk și Salinger. În momentul discursului real, oamenii din piață sunt întâmpinați de un Papă invizibil, căruia i se vede doar silueta. De asemenea, în secvența precedentă se accentuează faptul că ieșirea lui la balcon este văzută de credincioși ca un spectacol și că ei merg la Vatican ca și cum s-ar pregăti pentru un concert. Stând în întuneric, la balcon, Lenny le reproșează că l-au uitat pe Dumnezeu. Astfel, libertatea, liberul arbitru sau emanciparea sunt irelevante și că doar credința este importantă.

Discrepanța între discursul din vis și cel real e foarte clară. Primul reflectă atitudinea actuală a Bisericii, una care iese în evidență într-un climat social și politic extremist, în care Europa este cuprinsă de un val de naționalism, conservaționism și în care imigranții au o imagine foarte proastă. Personajul din serial reflectă tocmai această schimbare, care se raliază la pozițiile actuale. De asemenea, trebuie punctat faptul că e american. Lenny e un Papă pragmatic, care oferă soluții foarte simple, deși de natură discutabilă, în ceea ce privește administrarea Vaticanului. Comportamentul lui poate fi asemănat , până la un punct, cu cel al actualului președinte al Statelor Unite, Donald Trump. Comparațiile s-au făcut deja în presa americană[2]. Ambii sunt aroganți, extremiști, nu țin cont de părerile celor din jur, se află într-o poziție de conducere, ceea ce le oferă ocazia să-și exercite puterea cum vor.  Cu toate acestea, comparația e reductivă la rândul ei din mai multe motive: Lenny Belardo este un personaj mult mai complex,  dar și fiindcă nu orice subiect care abordează ideea de extremism face o legătură direct cu Trump.

Întregul serial este construit în jurul contradicției, un laitmotiv care se găsește în diferența dintre realitate și aparențe. Lenny nu își afișează o imagine bine construită doar credincioșilor care pe măsura trecerii timpului, vor fi tot mai puțini în piață, dar și față de cei din interiorul Vaticanului. Ceea ce face el este un spectacol, pe alocuri exagerat, extravagant, în care doar el știe cum se va termina. Deseori se lansează în lungi monoloage prin care își demonstrează inteligența și superioritatea față de interlocutorul său. Îl sfidează pe Voiello, secretarul de stat al Vaticanului, cu fiecare ocazie, pare că-i știe orice mișcare și nu ezită în a-l face să se simtă inconfortabil când îl atenționează să nu se mai gândească la Venus din Willendorf, celebra statuetă paleolitică, un simbol al fertilității. Aceeași metodă o aplică și când se întâlnește cu prim-ministrul italian căruia îi demonstrează adevărata putere pe care Biserica o mai poate avea în prezent.

Cu toate că afirmă că Dumnezeu este cel important și nu el, nu ezită în a-și adula propria imagine cu fiecare ocazie care se ivește. E conștient de aspectul său fizic și chiar admite că e mai frumos decât Iisus. Lasă deoparte austeritatea celor de dinaintea lui și mizează pe tradiționalism care se reflectă în primul rând în alegerile vestimentare. Dacă majoritatea papilor își aleg încălțăminte albă, haine cât mai simple și renunță la accesorii, Pius readuce la Vatican tiara papală pe care o va purta când se va adresa cardinalilor. Rămâne memorabilă secvența în care el se îmbracă și încearcă pantofi, rezultând un montaj pe melodia Im sexy and I know it care se pliază perfect pe nota kitsch, chiar spre camp, care se regăsește în numeroase secvențe. Tot în aceeași categorie întră și cadrul cu el pe plajă, unde din voice over citește scrisoarea de dragoste trimisă iubitei lui din tinerețe, care mai mult creează efectul unei melodrame și care arată ca o reclamă la Adidas.

Crearea acestei imagini de om atotputernic este pusă în cotrapunct cu persoana lui. E papă și în același timp un simplu om. Ca papă vrea să facă o reformă a Bisericii Catolice, să-i îndepărteze pe toți cei care nu cred cu adevărat sau cred doar cu jumătăți de măsură. În același timp, își pune credința sub semnul întrebării. A ajuns în acel moment de îndoială, o formă a crizei de vârstă mijlocie, dar e doar un moment care-l pune la încercare, așa cum îi explică Spencer, mentorul lui. Există câțiva oameni în viața lui Lenny cu care își permite să-și dea jos masca. Relațiile pe care le are cu Mary, Spencer sau Gutierrez și absența părinților, reușesc să ofere o altă dimensiune personajului, care până la urmă îl determină să-și schimbe unele poziții extremiste. Dacă inițial asocia homosexualitatea cu pedofilia, datorită prieteniei cu Gutierez, Lenny devine mai permisiv tocmai prin alegerea acestuia ca secretar personal. Extremismul pe care îl afișează Lenny se diminuează în momentul în care aspectele personale ale vieții sale ajung să aibă un impact. Esther cu familia ei pleacă de la Vatican fără să-i spună nimic, deși datorită lui puterii lui Lenny, ea a rămas însărcinată chiar dacă era sterilă; Andrew, prietenul lui din copilăria petrecută la orfelinat, este ucis și își dă seama că părinții lui, nici acum când a devenit Papă, nu au niciun interes în a-l căuta. De altfel, toată atitudinea lui Lenny e determinată de faptul că a fost abandonat în copilărie.

Un alt element care nu ține de imaginea pe care și-a creat-o, este apelul real pe care-l face la Dumnezeu în situații extreme, fiindcă nu o dată Mary îi spune că pentru ea, el e un sfânt. Primul act pe care îl face este în adolescență, când o însănătoțește pe mama unui prieten sau când se roagă pentru Esther, care chiar dacă e sterilă, rămâne însărcinată. Își folosește credința și în scopuri mai puțin nobile, cum ar fi moartea surorii Antonia. Această „putere” pe care o deține se reflectă și în toate informațiile pe care le deține. De cele mai multe ori știe de dinainte ce i se va comunica, cunoaște informații confidențiale despre cardinalii din Vatican. Lenny devine un model al unui tip de sfânt contemporan.

 

Ce se întâmpă la Vatican rămâne la Vatican

Poate că Lenny Belardo e un sfânt și toate acțiunile lui sunt în numele lui Dumnezeu, dar genul ăsta de mentalitate pare naivă în comparație cu felul în care funcționează Vaticanul. Marele mister din primele episoade este legat de felul în care Lenny a ajuns Papă, o alegere surprinzătoare pentru unii. Se dovedește că totul a fost doar un plan, cu voturile deja aranjate, o schemă pusă la cale de către Voiello, cel care de fapt deține puterea la Vatican. Aceste tertipuri nu ar trebui să fie surprinzătoare, pană la urmă Vaticanul este un stat care trebuie condus. A arăta o altă față a instituției Bisericii pare ceva neobișnuit în momentul în care imaginarul colectiv își bazează presupozițiile pe aparențe. Cardinalii nu sunt doar niște oameni care stau toată ziua și se roagă. Fiecare are agenda lui proprie, fie că își doresc să-l controleze pe Papă sau că vor să-l convingă să apară în public. Nu doar Dumnezeu e în mintea lor 24h din 24, ci și aspectul economic, publicitatea de care au nevoie pentru a scoate bani, sau obsesiile pentru fotbal și Maradona. Ce se întâmplă în interiorul Vaticanului sunt intrigi de culise care nu prea au legătură cu credința, dar care nici nu afectează instituția Bisericii atât de mult. Poate că Voiello e corupt și aranjează alegerile, dar personajul ajunge să se justifice pe parcursul episoadelor. Totul ține de politică și în momentul în care un tânăr ajunge Papă, Voiello chiar crede cu adevărat că e rolul lui să controleze situația, pentru ca lucrurile să se defășoare normal. Cu toate acestea, The Young Pope nu ezită în a atinge subiecte delicate, cum ar fi cazul de pedofilie a cardinalului din New York sau abuzul de putere al surorii Antonia, care sub pretextul că ajută satele din Africa, de fapt taxează populația pentru apă.

Ce reușește Paolo Sorrentino cu acest serial este să ofere o altă perspectivă asupra felului în care funcționează Biserica Romano-Catolică, dar și efectul pe care îl poate avea extremismul, chiar dacă e bazat pe dragostea pentru Dumnezeu. Primul sezon se încheie într-o notă cvasi-pozitivă, cu Lenny Belardo care decide să se adreseze credincioșilor, decizie venită în urma unei serii întregi de dezamăgiri. Diferențele dintre discursul inițial și cel din Veneția sunt enorme. Lenny se expune în fața oamenilor, chiar dacă îndoiala în privința credinței încă mai există. Doza de optimism pare începutul unei schimbări, dar cu siguranță nu una radicală care ar putea să modifice o mentalitate formată în patru decenii.

 


 

[1] https://www.bustle.com/p/34-young-pope-memes-tweets-that-prove-its-the-internets-favorite-new-phrase-30315

[2] Jen Chaney, How Trumpish is The Young Pope?, Vulture, 18 ianuarie 2017, publicat online http://www.vulture.com/2017/01/young-pope-trump-parallels.html