TIFF-selfie cu Olimpia Melinte

O cunoaşteţi din Selfie, ne-a făcut mândri la premiile Goya fiind nominalizată cu filmul regizorului Manuel Martin Cuenca, Canibal, film pentru care a şi luat premiul pentru revelaţia anului 2014 la Gala Uniunii Actorilor din Spania, acum Olimpia Melinte ne face onoarea şi bucuria de a fi în juriul festivalului de anul acesta. Însă, până când ne vom întâlni cu ea la o conferință de presă,  ne-a răspuns la câteva întrebări…

Olimpia-MELINTE-1-810x663

Când ai făcut primii paşi spre teatru? Ce te-a făcut să îţi doreşti să joci?

Primii paşi i-am făcut prin şcoala generală şi după ce s-a întâmplat frumoasa întâlnire, am rămas îndrăgostită de actorie. De fapt asta-mi cam doream să fac de prin grădiniţă, dar nu ştiam exact cum se întâmplă lucrurile, iar doamna educatoare mă încuraja mereu spunându-mi că am talent la recitat; în felul ăsta primeam cele mai lungi poezii şi-ai mei erau tare mândri la serbări aşa că m-au încurajat şi ei. Iar, mai târziu, lucrurile au curs de la sine şi-am ajuns actriţă.

Cine te-a influenţat cel mai mult şi care-i criticul tău cel mai onest, de care ţii cont mereu?

În alegeri, bunicul meu m-a influenţat tare mult, dar din păcate s-a stins prea repede şi nu a avut timp să mă vadă jucând. Azi, criticul meu de temut sunt eu şi fac echipă bună şi cu Constantin, soţul meu, care ştie să-mi spună fără ocolişuri când o dau în bară sau când fac lucruri bune.

Ai avut şansa să lucrezi la un proiect, fie el de teatru sau film, cu omul pe care îl admirai de copil ?

Încă nu. Sper să se întâmple.

Pentru că te-am văzut strălucind minunat în multe coproducţii, Italia, Spania… Ce ţi-e mai drag, rolul pe scândură sau platoul de filmare?

Îmi e greu să aleg. Am avut experienţe frumoase şi personaje pe măsură, în ambele zone. Filmul a fost mai generos cu mine în ultimii ani, să vedem ce o urma şi cu teatrul…

Cum a fost să lucrezi la Canibal? E greu de lucrat cu regizorul Martin Cuenca?

A fost o experienţă pe care mi-am dorit-o tare mult, pentru şansa de a juca un rol dublu dar şi pentru aceea de a lucra cu Manuel. Repetiţiile şi tot ce a urmat pe parcursul filmărilor au fost ca o nouă şcoală de film aşezată pe experienţa căpătată înainte de Canibal şi care mi-a dat încredere şi răbdare să merg mai departe.

Cât din arta actorului cea învăţată „acasă” te-a ajutat să pătrunzi mai bine rolul din Canibal?

E greu de zis. Lipsa unei şcoli de actorie de film şi-a spus cuvântul în ceea ce mă priveşte. Cam tot ce am învăţat până acum s-a întâmplat la lucru, pentru că am furat de la alţii. În actorie trebuie să ştii ce, cât şi de la cine să furi. Nu te naşti actor, ci devii în timp, cu determinare, pasiune şi o intuiţie bună. Asta am învăţat din şcoală.  Dacă reuşeşti să le pui în practică ai şanse să ţi se întâmple lucruri bune.

Nominalizată la premiile Goya, Gopo, premiul publicului pentru Selfie tot la Gopo, toate aceste recunoaşteri, cum te fac să te simţi? Contează premiile pentru un actor?

Pentru mine nu prea contează. Nici când le iau nici când nu le iau. ☺️ Mi-a fost mereu frică să mă bucur pentru că aveam mereu îndoiala: cine spune că eu sau altcineva merită un premiu? Premiaţi ar trebui să fim cu toţii că reuşim să ne facem meseria în ziua de azi, în sistemul ăsta, când oamenilor le pasă prea puţin de arta noastră.

Crezi că premiile contează pentru industria filmul din afară, pentru cum suntem văzuţi sau mai au şansă şi filmele singure care doar îşi proiectează calitatea în festivaluri şi cinema-uri din străinătate?

E important pentru un cineast să vadă lumea. Asta da! Orice festival înseamnă întâlniri, oameni care-ti văd filmul, care îţi pot deveni colaboratori aşa că e important să ieşim si dacă se poate, să venim cu premii acasă. Doar aşa ajung şi românii să ne vadă căci fără un premiu, lumea nu prea calcă în cinematografe la filmele româneşti, din păcate.

De ce crezi că e aşa de greu ca actorii români să ajungă în filmele de Hollywood?

Pentru că nu avem agenţi. Nu are cine să ne reprezinte, avem un sistem defectuos şi fără prea multe legături cu America.

Ce ne mai împiedică s-ajungem pe platourile lor?  Pentru că văzându-vă pe tine, Cristina Flutur, Ana Ularu, putem fi liniştiţi căci avem talente adevarate cu care să ne mândrim şi să putem sta pe acelaşi covor roşu cu Naomi Watts sau Johnny Depp.

Cum spuneam şi mai sus… ne trebuie agenţi, directori de casting, agenţii puternice care să-şi facă simţită prezenţa peste tot în lume.

Cu ce regizor de la Hollywood ţi-ar plăcea să lucrezi? Este pentru tine Hollywood-ul o provocare, un vis sau doar un alt covor roşu?

Sunt superstiţioasă şi nu vreau să zic nimic…poate chiar se va întâmpla într-o zi !:) Dar mi-ar plăcea să lucrez şi acolo, într-un alt sistem. Ar fi o provocare frumoasă!

Selfie a fost un adevarat boom în cinema-uri şi sincer şi mie mi-o plăcut tare mult. De ceva vreme nu mai aveam şi noi ca film românesc o comedie faină. Aţi reuşit să-l scoateţi şi-n diasporă?

Selfie a fost prin lume, are şi ceva premii câştigate în U.S, nu a ieşit cât s-ar fi putut, dar pe unde a fost am primit doar laude şi zâmbete. E greu să faci comedie, e mai simplu să-i emoţionezi pe oameni decât să-i faci să râdă. Probabil de asta nu se prea fac la noi comedii.

Ce-o să fie în Selfie2?

O Nebunie frumoasă şi cel puţin la fel de colorată &funny ca în primul.

Anul acesta te avem în Juriul TIFF! Cum va fi să nu trebuiască să joci, ci să decizi?

Nu ştiu. Abia aştept, am ceva emoţii şi-s tare bucuroasă că o sa văd atâtea filme bune!

Alte proiecte de viitor? Unde te mai putem vedea şi despre ce coproducţii să căutăm în reviste? 

Bucureşti Non-Stop apare în toamnă, filmul lui Dan Chişu, dar urmează să-l văd în premieră la TIFF. Tot în toamnă o să lucrez cu Anca Damian şi în vară filmez acasă, la Iaşi. Dar proiectul cel mai important rămâne Sasha, minunea mea de băiat.

*Articol preluat de pe blogul TIFF

User Rating: 5.0 (3 votes)
Sending