Tudor Giurgiu: Instituţiile nu prea ajută filmul în general şi nu e nici o politică naţională pentru sprijinirea şi încurajarea cinematografiei

Tudor Giurgiu, directorul Transilvania International Film Festival, ne oferă o imagine de ansamblu a modului în care festivalul se raportează la tinerii cineaşti, sau la cei ce vor să devină oameni de film, şi la felul în care sunt ei ajutaţi sau promovaţi. În a doua parte a interviului, vorbeşte despre partea financiară a festivalului şi modul în care acesta reuşeşte să atragă finanţări, precum şi de la cine.

tudor giurgiu

Cum şi când aţi decis să începeţi concursul HBO de scenarii? A fost o iniţiativă venită din ambele părţi? Cine a abordat pe cine?

Ideea a fost a celor de la HBO. Ei au pornit concursul ăsta cu mulţi ani înainte, doar că-l făceau într-un alt mod. La vreo trei sau patru ani după ce au început, şi-au dat seama că ar fi o idee foarte bună să-l lege de TIFF, so contribuim şi noi la promovarea concursului şi practic, la finalul festivalului să incorporăm premiile. A fost propunerea lor, nouă ni s-a părut o idee ok şi participăm şi noi la reuşita evenimentului, prin acoperirea cheltuielilor de cazare şi drum a celor care vin. Deci, cumva, nouă ni s-a părut o legătură organică între HBO şi TIFF.

Ce alte programe pentru tineri au mai fost create, susţinute, mijlocite de TIFF? Nu mă refer doar la cele din timpul festivalului.

Primul proiect educaţional a fost Let’s Go Digital, care a însemnat că o dată sau de două ori pe an am făcut workshop-uri pentru elevii între 14 şi 18 ani. Asta s-a întâmplat la TIFF, dar şi în alte locaţii: la munte sau la mare. Let’s Go Digital cred că a ajuns deja la ediţia a noua şi ideea a fost să familiarizăm elevii cu modul în care se face un film şi să poţi să-i aduci 12 zile într-un loc , cu profesori, cu tutori şi să lucreze efectiv, să pună mâna pe cameră. Să înveţe ce înseamnă filmare, montaj şi aşa mai departe. Efectul workshop-ului a fost excepţional, pentru că mulţi dintre cei care au fost aici în primii ani de program sunt deja regizori, au scurt metraje premiate, unii studiază în America, la Columbia sau la UNATC. Deci, mulţi au deja o carieră în domeniul filmului. După Let’s go digital, am înfiinţat EducaTiff, care e îndreptat mai mult către copii. Este important ca aceşti copii de diferite vârste să fie expuşi la film. După asta, anul trecut am zis că dacă tot avem două programe, unul pentru copii şi unul pentru elevi/studenţi, am zis să facem şi unul pentru profesionişti, pentru cei care au deja o activitate în domeniul filmului. Aşa a apărut Transilvania Talent Lab, care e la a doua ediţie şi oferă workshop-uri şi master class-uri cu regizori şi producători importanţi, care sunt prezenţi la TIFF. E o ocazie să lucreze, practic, concret pe proiecte pe care le au respectivii cursanţi. 10 pentru Film l-am început anul trecut. E un proiect similar care este la Berlin şi se numeşte Shooting Stars, care promovează zece actori europeni. La fel ne-am gândit, că e important să facem un showcase pentru actorii de teatru mai puţin cunoscuţi. Unii dintre ei au primit deja nişte roluri, alţii sunt întrebaţi dacă vor să participe la diferite producţii.

Îmi puteţi da cazuri concrete de oameni care au reuşit să debuteze în cinematografie datorită faptului că s-au implicat în aceste proiecte la care au participat cu sprijinul TIFF?

Luiza Pârvu, care a fost între primii LGD-işti. E multipremiată pentru scurt metrajele ei şi acum studiază un fel de post universitară la Tisch School of Arts, în New York. Mulţi alţii care au participat la Lets go digital au terminat UNATC-ul şi aşa mai departe. Luiza e doar unul din multele exemple. Legat de actorii de la 10 pentru Film, trebuie să treacă trei-patru ani şi să vedem dacă au reuşit să facă o carieră în film. Deocamdată, e prematur să vorbim de aşa ceva.

Aţi reuşit să obţineţi finanţări tocmai datorită faptului că promovaţi tineri?

Nu. Nu am primit finanţări pentru proiectele pe care le-am făcut pentru tineri, dar faptul că festivalul atrage o audienţă tânără a făcut să fie căutat şi de advertiseri, pentru că e un public activ, care reprezinţă întotdeauna ţinta celor din publicitate. Nu proiectele au interesat sponsorii, ci mai ales dimensiunea şi caracterul demografic al publicului.

Ajută CNC-ul, ICR-ul, sau poate alte instituţii ale statului, lansarea noilor cineaşti?

Instituţiile nu prea ajută filmul în general şi nu e nici o politică naţională pentru sprijinirea cinematografiei şi pentru încurajarea filmului. Lipsesc, evident, şi nişte demersuri concrete pentru a încuraja debuturile. Sunt oameni care ar avea nevoie măcar de ceva bani de la stat, dar lucrul ăsta nu se întâmplă. În Scandinavia, de exemplu, sunt sisteme foarte avansate de sprijin, există nişte scheme de finanţare pentru cineaşti aflaţi la început. Primesc cincizeci-o sută de mii de euro pentru a experimenta, pentru a încerca să facă ceva, tocmai în ideea de a(-i) testa şi a-i‚ provoca să vină cu o viziune proaspătă.

Cum a evoluat sprijinul primit de TIFF de-a lungul anilor din partea statului român, şi aici nu mă refer doar la CNC şi ICR, ci şi la alte instituţii?

La prima ediţie, nu am avut niciun fel de sprijin local, poate naţional am avut, că am primit nişte bani de la Guvern. A trebuit să treacă vreo cinci sau şase ediţii, până prin 2007, când au fost alocări mai generoase de la ministerul culturii şi de la Primărie. Am început să facem festivalul şi în Sibiu, a fost şi anul în care Sibiul a fost capitală culturală europeană şi am avut finanţări mai mari. Din momentul ăla, am avut o finanţare stabilă, atât de la autorităţile din Minister şi autorităţile locale. Anul ăsta e mai greu, finanţările au scăzut. În ceea ce priveşte, noi suntem un proiect proritar, strategic, şi am fost trataţi în consecinţă ca unul din festivalurile importante şi definitorii pentru imaginea României.

Apariţia unor festivaluri mai mici afectează TIFF-ul, din punctul de vedere al bugetului?

Asta din partea CNC-ului, unde era o structură mafiotă, coruptă, care în momentul de faţă a fost dată jos. Directorul general, care făcea o grămadă de afaceri, a fost eliberat din funcţie. Anul trecut, gândirea lor a fost tocmai să reducă finanţarea TIFF-ului şi a altor festivaluri relevante, cam cu douăzeci la sută, tocmai pentru a avantaja festivaluri “prietene”. Acum, nu cred că dacă apar mai multe festivaluri, asta va afecta TIFF-ul. E mai mult sarcina instituţiilor locale şi trebuie să te ocupi să găseşti sponsori.

Filmul românesc scoate profit?

Filmul românesc nu poată să scoată profit decât dacă are un cost de producţie extrem de mic, adică sub o sută de mii de euro, pentru că a face profit înseamnă fie să ai venituri suficiente din ţară, fie din străinătate. În ţară, poţi să faci profit doar dacă ai o reţea mare de săli de cinema. România e ţara cu cea mai mică densitate de ecrane de film la suta de mii de locuitori. Avem probabil vreo două sute de săli şi în anii 90 erau nouă sute. Deci, asta spune că suntem o populaţie mare care nu are acces la film. Anul trecut, când am lansat Despre oameni şi melci, nu am putut să acopăr simultan mai mult de 35 de săli de cinema.

Este nevoie ca filmul românesc să fie profitabil?

Eu cred că asta e o chestie importantă apropo de a deveni o industrie sănătoasă. În momentul de faţă, noi suntem sănătoşi doar pentru că avem premii internaţionale. O industrie de genul ăsta trebuie să se poată susţine singură. În momentul ăsta, nu ne bucurăm decât de premii, e o situaţie paradoxală. În multe alte ţări, din blocul estic mă refer, chestia asta se întâmplă. În Cehia sau Polonia, unde sunt multe săli, sunt chiar un milion de spectatori la un film naţional. La noi, dacă faci o sută de mii, e o mare victorie.

Aţi făcut studii de piaţă legate de publicul de festival? Ce filme îi aduc în sală şi dacă vă ghidaţi după acest aspect când alegeţi filmele?

Ne-am ghidat în sensul că programarea noastră e cea pe care ei şi-o doresc. Nu neapărat filme de Hollywood, ci o programare cât mai diversă, din ţări diferite. Filmele româneşti aduc cel mai mult public, apoi cele din secţiuni precum No Limit şi Shadows. Filmele de groază sau mai provocatoare, care sunt de regulă intense.

User Rating: 0.0 (0 votes)
Sending