Videoclipurile pe care mi s-a pus pata în 2014

Sunt multe, adică foarte multe, dar nu-i nimic, e ok. Dar, în primul rând, e bine că sunt. Anul acesta a fost unul foarte interesant în muzică. Eu, cel puțin, am dat peste niște producători care m-au lăsat uimit. S-a pus accentul pe deep house (yey, revin anii ‘90!), destul de mult dream pop, (Ultraviolence-ul Lanei del Rey cred că e printre cele mai proemintente) și au apărut niște albume de care pur și simplu am devenit foarte atașat. Dar despre albumele cu pricina, data viitoare, când voi face o listă cu cele mai bune apărute anul ăsta și, da, și acolo sunt multe.

Dar hai să nu mai lungesc vorba și să trec la subiect.

FKA twigs – Two Weeks

Videoclipul acesta are ceva incredibil de cinematografic; e compus dintr-un singur cadru (sunt multe așa din 2014, e un trend). Dacă e o referință clară la The Queen of the Damned și că twigs e chiar Akasha, asta se vede din primele secunde. Ceea ce e uimitor la clip e tocmai senzualitatea emanată (dar vorbim de FKA twigs, vezi Papi Pacify, care e la fel de senzual), pe care se împletește un soi de intimitate rar întâlnită. Trebuie să recunosc că partea vizuală potențează atât sound-ul melodiei, cât și versurile (“I can fuck you better”). Yep, twigs, you could definitely do that!

Lupa J – Statues

Mă gândesc să-i dedic un articol special fetei ăsteia, pentru că întregul meu 2014 muzical a cam gravitat, mai mult sau mai puțin, în jurul ei. Lupa J e o adolescentă din Australia, pe care am descoperit-o accidental pe Soundcloud. Ok, și care-i faza? Faza e că tipa asta are doar 16 ani, își produce și scrie singură muzica. Repet, singură. Și nu orice muzică, ci una foarte bună. Trip hop electronic cu influențe ethereal și cu o voce ce aduce a Grimes. De fapt, Grimes e printre influențe. Aici, mai jos puţin, e clipul la Statues, o piesă scrisă atât de bine, încât se ascultă mult și la fel de bine. E un clip simplu, iarăși un singur cadru, portretizând-o pe Lupa, într-un slow motion, plimbându-se pe o alee. Clipul are nuanţe de amator, ca şi construcţie; și l-a regizat și editat singură (așa e când ești indie), dar e ceva special la el. Poate mi se pare mie, dar oricum se merită vizionat și ascultat, mai ales, ascultat.

Grimes – Go

În scurt timp, Grimes a devenit printre preferatele mele. Modul cum abordează muzica e chiar atipic, iar asta m-a prins. După o pauză de vreo doi ani, în care nu a lansat nimic, Grimes vine cu Go, o melodie care nu e deloc genul ei, dar care, după mine, i se potriveşte excelent. După ce a apărut, fanii au luat-o razna, reproșându-i artistei că “this song is not Grimes”, “what is this shit?!”, făcând-o pe artistă să-și lase baltă albumul la care lucra și să înceapă din nou făurirea unui altuia. Mi se pare trist, pentru că, fie vorba între noi, melodia asta e bună și nu de asta, dar măcar ajungi să experimentezi cu diferite sunete. Clipul e, oricum, hands down, foarte frumos. Are niște cadre care taie respirația, efecte superbe, imagine bună, totul e aşa cum ar trebui să fie. Nu știu de unde până unde își are influențele în Infernul lui Dante (Grimes așa spune), dar referințele către Dune sunt.

Röyksopp & Robyn – Monument

Melodia asta e din altă lume. La propriu. Până și clipul sugerează acest fapt. Cinematografic, bine regizat, bazându-se pe ceva concepte astrale, presupun, videoclipul e printre cele mai bune, la nivel vizual vorbind, din 2014. Robyn e un soi de profet aici; stă pe un cerc alb, plutind prin galaxii. Ok, poate suna amuzant, dar nu e. Clipul chiar se pretează pe melodie. Plus că, la un moment dat, are ceva efecte caleidoscopice. “This will be my monument”, zice Robyn undeva, cândva. Într-adevăr, clipul va rămâne un monument al anului 2014.

Sia – Chandelier

Pe Sia o știam de mult. Și-mi place de ea. Își canalizează toate problemele (are multe) în muzică, și îi iese, poate nu întodeauna, dar îi iese. Eu, unul, o apreciez. Chandelier e printre piesele mainstream bune, chiar bune. Dar poate mai bun e videoclipul. O singură secvență neîntreruptă, în care o fetiță dansează non-stop, pe o coregrafie impecabilă, singură, într-un apartament. Bineînțeles, clipul a stârnit controverse, și eu când l-am văzut prima dată mi s-a părut foarte ciudat, credeam că fetița e dezbrăcată, apoi că dansul nu e unul tocmai sănătos (poate nu din punct de vedere fizic, că nah, nu mă știu la chestiuni din astea de coregrafie, dar psihic vorbind), însă după ce îl privești de mai multe ori, înțelegi ce e acolo.

Kiesza – Hideaway

Vai de mine, cum e melodia asta. Anii ’90 revin în forță. Clipul, un long shot, e printre cele mai bune momente coregrafice din 2014. Dar nu asta e impresionant. Impresionant e faptul că oamenii din fundal stau și privesc cum se desfășoară filmarea. Coregrafia, regia și, mai ales, faptul că e o singură secvență neîntreruptă (serios acum, în 2014 sunt multe clipuri făcute în acest mod, cred că e un trend sau ceva) și până și Kiesza, aduce a Misty din seria animată Pokemon (tipa cu bretele și pokemonul ăla în formă de steluță, careva?). Ce să mai zici? Clipul ăsta parcă e așa la caterincă, dar, paradoxal, ajunge să fie foarte bun.

FKA twigs – Video Girl

Clipul e pe gustul meu. E foarte ciudat. În intro, twigs își cântă “Preface”-ul, cu care își începe uimitorul album de debut LP1 (am să vorbesc despre el, în articol separat, unde am să explic de ce e incredibil de bun, și după mine, cel mai bun din 2014), în niște cadre ce par demonice ca apoi în partea a doua a clipului, tensiunea sexuală să se accentueze, twigs pare un succubus, mișcându-se frenetic. Are loc o execuție, au loc viziuni induse de tot felul de droguri, un fel de exorcism tribal, sexual, necontrolat.

Equateur – The Lava

O animație science fiction, videoclipul piesei The Lava e încântător. Clipul reprezintă doar o parte dintr-o serie, care va continua povestea de aici. E interesant stilul animației, un fel de 2-D combinat cu 3-D, sau mai specific spus, 2,5-D. Cadrele sunt impresionante, aducându-mi aminte de filmul japonez Metropolis din 2001. De văzut, de ascultat.

Hercules & Love Affair ft. John Grant — I Try To Talk To You 

Dintre toate, ăst clip cred că e preferatul meu. L-am descoperit la întâmplare și, pentru multă vreme, l-am uitat, ca să-l redescopăr acum câteva zile. E ceva la el: e senzual, e sexual, e intim, e trist, e masculin, e puternic, e melancolic. Dansul celor doi încadrează toate aceste trăsături într-un mod atât de ușor și, totuși, atât de perfect și sincer. Nu știu cine a fost coregraful, dar pălăria jos, tipul/tipa știe ce face. Îmi place destereotipizarea relației, îmi place tandrețea, dar, în același timp, asprimea mișcărilor. Și faptul că dansul e foarte sexy. Adică de-a binelea.

User Rating: 5.0 (3 votes)
Sending